Pediatrul Mihai Craiu: „Este imoral să duci un copil gripat la grădiniță“
Medicul pediatru Mihai Craiu a explicat că părinții care au un copil cu simptome similare gripei trebuie să evite ducerea lui în colectivități. „Sunt părinți care au profesii ce îi plasează în dificultatea de a sta acasă cu copilul, dar este absolut imoral să duci un copil gripat la grădiniță.“
Într-un interviu acordat medichub.ro, Mihai Craiu a vorbit despre cum trebuie tratată gripa la copii în cazul în care ea apare, cum se poate pune rapid diagnosticul și de ce nu trebuie folosite antibioticele în cazul acesteia.
Medicul spune că, în prezent, România nu se confruntă cu o epidemie de gripă, dar vârful de sezon poate fi atins după ce copiii se întorc la școală și după ce vin temperaturile foarte scăzute.
„Două lucuri sunt importante pentru părintele care are un copil cu o boală ce seamănă cu gripa. Primul şi cel mai important lucru este să nu-l ducă în colectivitate.
Din păcate, sunt părinţi care au profesii ce îi plasează în dificultatea de a sta acasă cu copilul, dar este absolut imoral să duci un copil gripat la grădiniţă. Al doilea lucru, dacă a început cu febră mare, durere de cap, diaree, vomitat, trebuie mers la un spital de urgență pentru copii sau la medicul de familie.
Există teste specifice care se fac, ca un exudat nazal, şi se dă rezultatul pe loc. Gripa se tratează cu antivirale, şi nu cu antibiotice.“, a declarat Mihai Craiu.
Specialistul a vorbit și despre importanța vaccinării, pentru copii existând și vaccinul non injectabil, ce se administrează pe cale nazală.
„Există vaccinul non injectabil care e ca un puf nazal şi care se foloseşte între 2 şi 18 ani. Este vaccinul care este folosit în Uniunea Europeană, de exemplu în Marea Britanie, pentru programele naţionale care vizează copiii de grădiniţă. (…)
Dar, în momentul de faţă, copiii ar avea de unde să obţină vaccinul, dacă părinţii lor se duc şi achiziţionează din farmacie vaccinul şi merg apoi la medicul de familie. Trebuie vaccinaţi suficient de mulţi oameni din grupele astea la risc pentru a preveni epidemiile de gripă.
Asta spune un document asumat la nivel de UE în 2009 de către toţi miniştrii sănătăţii care s-au angajat să acopere cu vaccin antigripal cel puţin 75% din seniorii de 65+ aflaţi în grupele acestea de risc. Or, în UE numai două ţări se apropie de 75%. Este vorba de Marea Britanie şi de Olanda. Celelalte ţări nu se apropie, România se află la 6% în privinţa acoperirii vaccinării antigripale.“, a precizat medicul.
Interviul integral îl puteți citi pe medichub.ro
- gripa
- gripa copii
- pediatru Mihai Craiu
- vaccinare gripa