Actualitate Politică

Pe cârca noastră! Impozitul progresiv – O viitoare prevedere legislativă marca PSD

Programul de guvernare PSD prevede impozitarea venitului global, însă această prevedere aduce în prim-plan posibilitatea impozitării progresive.

Scris de 
 pe data 
31 ianuarie, 2018

Ce presupune acest impozit progresiv? O creștere a procentului de impozitare în funcție de venituri. Altfel spus, odată cu creșterea venitului, cresc și dările la stat.

Potrivit adevarul.ro, un angajat care câștigă 2.000 de lei salariu brut și alte 4.000 de lei din două contracte pe drepturi de autor (2.000 de lei fiecare), va încasa la sfârșit de lună 6.000 de lei. Dintre aceștia, statul oprește 10% impozit pe venit, adică, câte 10% din fiecare salariu primit de angajat în luna respectivă și anume: 200 lei înmulțit cu 3, adică 600 de lei.

Noua prevedere, cea a impozitării globale, ar aduce statului aceeași sumă de 600 de lei, numai că va viza suma veniturilor angajatului, adică, în loc să încaseze 10% pe fiecare salariu, statul va încasa 10% din suma celor trei salarii, adică 10% din 6.000 de lei.

Nimic schimbat până acum, însă probema apare în momentul în care ne gândim la posibilitatea impozitării progresive pe care noul Ministru al Finanțelor Publice, Eugen Todorovici, nu o exclude: „Nu exclud revenirea la impozitarea progresivă, dacă are o logică” și, judecând după funcția nulă îndeplinită în acest moment de impozitarea venitului global, are o logică.

Revenind la exemplul inițial, posibilitatea impozitării progresive arată în felul următor: pentru același angajat care câștigă 6.000 de lei din trei contracte diferite, vor fi stabilite praguri de impozitare, să spunem de 10% pentru venituri sub 2.000 de lei, 15% pentru venituri între 2.000 și 4.000 de lei și de 20% pentru venituri de peste 4.000 de lei.

Așadar, același salariat cu un venit lunar total de 6.000 de lei, va fi impozitat de stat cu câte 10% din fiecare leafă de 2.000 de lei, rămânându-i astfel 5.400 de lei, sumă ce, după cum putem observa, este mai mare de 4.000 de lei, deci va trebui impozitată la rându-i cu 20%, adică încă 1.080 de lei pe care angajatul îi va ceda statului.

În consecință, făcând o mică analiză a datelor, observăm că salariatul va fi de fapt impozitat cu 28%, așadar, va pierde în favoarea statului, lunar, suma de 1.680 de lei.

Actualitate