Actualitate

Patru români arestați în Italia după ce au tăiat porcul în curte. Riscă un an de închisoare și 150.000 euro amendă

Poliţia din Anzio a reţinut patru români şi un italian după ce au fost alertaţi de vecini cu privire la sunetele puternice scoase de un porc care era sacrificat chiar în curtea lor, scrie Il Messaggero, potrivit news.ro.

Scris de 
 pe data 
2 ianuarie, 2019

Poliţiştii, conduşi de sergentul Sergio Ierace, au descoperit porcul ucis deja în curte. Ofiţerii au constatat lipsa oricăror norme de igienă, sanitare şi de siguranţă.

Il Messaggero notează că animalul a fost sacrificat într-un mod crud deoarece nu au fost respectate procedurile autorizate pentru uciderea animalelor, care prevăd o moarte fără o suferinţă inutilă.

Cotidianul italian descrie în detaliu operaţiunea: „Imediat au intervenit la faţa locului agenţii conduşi de comandantul Sergio Ierace, care au găsit un porc tăiat de curând într-o grădină de lângă locuinţa celor patru români, în absenţa oricăror condiţii de igienă şi siguranţă. Agenţii au constatat, după o examinare succesivă, că săracul animal a fost sacrificat fără a fi mai întâi asomat, operaţiune prevăzută pentru a nu provoca suferinţa inutilă a animalului”.

Poliţia locală a solicitat intervenţia Autorităţii locale sanitare (ASL), care a confirmat nu numai moartea violentă a animalului, ci şi „cruzimea cu care a fost sacrificat”, fără a fi asomat, așa cum prevede legea.

„Acţiunile ulterioare de investigaţie au dus la identificarea fermei de unde provine porcul, fiind vorba de o fermă autorizată, dar încă se cercetează modalitatea de vânzare şi transportul animalului”, continuă Il Messaggero.

Cei patru români, cu vârsta cuprinsă între 35 şi 40 de ani, împreună cu un cetăţean italian, care a transportat porcul, au fost denunţaţi pentru „cruzime faţă de animale şi tranşare clandestină”. Ei riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni până la un an şi o amendă de până la 150.000 de euro.

Știrea a stârnit un val de reacții fără precedent în Italia, care îi acuză pe români de obiceiuri barbare, dispărute în lumea civilizată cu zeci de ani în urmă.

 

Actualitate