Patriarhul Kirill îi compară pe soldații ruși cu Iisus și le promite că vor fi iertați de „toate păcatele”. VIDEO
Într-un mesaj video controversat, patriarhul Kirill al Rusiei le promite soldaților ruși care mor în Ucraina că vor fi iertați de toate păcatele și îi compară pe aceștia cu Iisus Hristos.
„Biserica recunoaște că dacă cineva, mișcat de simțământul datoriei și de nevoia de a-și îndeplini jurământul, rămâne credincios chemării sale și îndeplinește ce îi cere datoria și dacă moare în timp ce își îndeplinește acea datorie, atunci el, fără nicio îndoială, comite un act echivalent sacrificiului”, afirmă patriarhul Kirill, liderul Bisericii Ortodoxe Ruse.
„El se sacrifică pe sine pentru alții și, prin urmare, credem că acest sacrificiu îi spală toate păcatele pe care el le-a comis”, a continuat ierarhul rus.
Kirill a fost pe larg criticat de liderii religioși din întreaga lume din cauza declarațiilor sale de susținere a războiului declanșat de Vladimir Putin pe 24 februarie, patriarhul ecumenic Bartolomeu, liderul spiritual al creștinătății ortodoxe, mergând până într-acolo încât să îi sugereze să își „sacrifice tronul”.
What is the Russian Orthodox Church making of Putin's mobilisation?
Patriarch Kirill said in his sermon today that soldiers dying in Ukraine would have all their sins washed away pic.twitter.com/PBBD7FxlfO
— Francis Scarr (@francis_scarr) September 25, 2022
La începutul lunii mai de exemplu, patriarhul Kirill afirma că Rusia nu a atacat de fapt pe nimeni, o declarație la indigo cu cele ale altor lideri de la Moscova, precum ministrul de Externe Serghei Lavrov și purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov.
Rusia încearcă să găsească soldați în țările vecine
Cel mai recent, consiliul clericilor musulmani din Uzbekistan i-a avertizat pe cetățenii țării să nu se ofere voluntari pentru războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, afirmând că acest lucru ar fi contrar credinței islamice.
Sâmbăta trecută președintele Vladimir Putin a promulgat o lege ce facilitează obținerea cetățeniei ruse pentru străinii care se înrolează în forțele armate ale Moscovei. Mai mulți jurnaliști de investigație ruși au arătat însă încă din luna iulie că grupul Wagner, armata privată de mercenari a Kremlinului, a început să caute voluntari în Kârgâzstan și Uzbekistan.