Actualitate

T.Paleologu: Patriarhul Daniel este exasperat de bufoneriile lui Teodosie, dar nu are ce să-i facă

sursa: mediafax.ro

„Toată lumea știe că Patriarhul Daniel e exasperat de toate pantalonadele ÎPS Teodosie. Știm asta de foarte multă vreme”

Scris de 
 pe data 
18 aprilie, 2023

Ruptura dintre Arhiepiscopia Tomisului și Patriarhia Română este una ce se adâncește pe zi ce trece, Patriarhul Daniel fiind „exasperat de toate pantalonadele IPS Teodisie”. Dezvăluirile îi aparțin fostului ministru al Culturii, Theodor Paleologul, o persoană foarte apropiată de mecanismele interne ale Patriarhiei.

Invitat la emisiunea în „În Fața ta” la Digi24, Paleologu a fost întrebat dacă luările de poziție ale ÎPS Teodosie fac rău Bisericii. Fostul ministru a fost categoric: „Enorm rău, un rău incomensurabil, dar nu ai ce să îi faci, structura Bisericii Ortodoxe e cea care e. Toată lumea știe că Patriarhul Daniel e exasperat de toate pantalonadele ÎPS Teodosie. Știm asta de foarte multă vreme”.

Totodată, acesta a precizat că ierarhul nu are are ce face în fața unor astfel de situații. „Nici Patriarhul nu poate să facă orice. El are evident o putere considerabilă, multă influență, dar el nu are majoritate în Sinod, contrar a ceea ce poate cred unii. Iar cu Teodosie pur și simplu nu are ce să facă. A fost acea scrisoare care s-a scurs de la sinod, care a fost o punere la punct a ÎPS Teodosie, dar cam asta poate facă Patriarhul, nu mai mult de atât”, a explicat el, potrivit adevarul.ro. 

Reamintim că în urmă cu doi ani, Patriarhia Română i-a transmis lui Teodosie o scrisoase critică, aceasta fiind un răspun la demersul Arhiepiscopul Tomisului de a fi ridicată la gradul de mitropolie.

Teodosie era criticat și pentru reacțiile sale publice în contextul pandemiei, care „au creat discuții aprinse în media și au adus deservicii de imagine Bisericii Ortodoxe, mai ales că au fost însoțite de o atitudine provocatoare, de lipsă de tact pastoral și de comunicarea deficitară cu autoritatea bisericească superioară, fapt care exprimă un duh de indisciplină și de răzvrătire”.

„În Arhiepiscopia Tomisului, normele statutare, cele regulamentare și hotărârile Sfântului Sinod sunt încălcate adesea prin: hirotonia unor teologi din alte eparhii fără ca aceștia să fi prezentat documentele de ieșire canonică din eparhia de care aparțin, admiterea la doctorat a unor candidați cu note sub 8,5, primirea preoților și monahilor din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective etc”, se mai arată în document

Actualitate