Actualitate Constanța

Parlamentarii USR Constanța vor să salveze Bar Orient de la demolare prin includerea clădirii pe lista monumentelor istorice

Sursa foto: Ziua de Constanta

Parlamentarii USR Constanța, Remus Negoi și Stelian Ion au înaintat către Ministerul Culturii, Institutul Național al Patrimoniului și Direcția Județeană pentru Cultură Constanța o solicitare de clasare în regim de urgență a complexului Bar Orient în lista monumentelor istorice.

Scris de 
 pe data 
30 august, 2022

În luna mai, Primăria Constanța a emis un certificat de urbanism pentru demolarea complexului Bar Orient, ce în prezent se află în proprietatea firmei Vulturul Mării SRL. USR Constanța transmite că amplasamentul, lăsat în paragină de proprietar, întrunește toate condițiile necesare pentru a fi inclus în lista monumentelor istorice.

Este un imobil cu valoare culturală, istorică și arhitecturală, parte din peisajul istoric regal din perioada interbelică“, a transmis senatorul Remus Negoi. „În urma unei evaluări sumare se poate observa cu ușurință faptul că acest imobil răspunde cerințelor și criteriilor legale de clasare, iar demolarea acestuia este total inoportună. Clădirea Bar Orient este un reper local, martor al moștenirii culturale a județului Constanța și a României, de aceea trebuie conservată și pusă în valoare.

Potrivit USR Constanța, o evaluare preliminară realizată în concordanță cu prevederile OMCC 2260/2008, imobilului i se pot acorda:
calificativ mediu/mic în baza criteriului vechimii – ridicat în perioada interbelică;
calificativ foarte mare în baza criteriului referitor la valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică – este definit de un complex arhitectural reprezentativ pentru epoca și arhitectura interbelică din Mamaia care completează peisajul urban local dezvoltat în această zonă în mod particular ca urmare a construcției ansamblului castelului Reginei Maria;
calificativ foarte mare în baza criteriului referitor la frecvență (raritate și unicitate) – o construcție interbelică cu minaret, specifică perioadei domniei Reginei Maria și bine încadrată în peisajul cultural multietnic al Dobrogei, similară unui grup restrâns de clădiri ridicate de suverana României sau de personalități ale epocii în imediata vecinătate a reședințelor regale de la malul Mării Negre;
calificativ foarte mare/mare în baza criteriului referitor la valoarea memorial-simbolică – este legat de personalitatea Reginei Maria a României și de familiile nobiliare care i-au urmat exemplul și care au contribuit la dezvoltarea unui peisaj istoric urban coerent în Dobrogea.

Actualitate