Educaţie

Părinții elevilor cu note slabe la simularea Evaluării Naționale ar putea fi chemați la școală

Profesorii de matematică și română trebuie să facă o analiză a rezultatelor de la simularea Evaluării Naționale ”în fiecare clasă”, potrivit ministrului Educației, Ecaterina Andronescu.

Scris de 
 pe data 
25 martie, 2019

Ministrul a declarat la Digi 24 că profesorii împreună cu părinții și elevii vor trebui să găsească o soluție pentru ca aceștia din urmă să recupereze materia pe care nu o stăpânesc.

Ce facem cu aceste simulări, cu aceste rezultate? Am avut ieri o videoconferință cu toți inspectorii școlari și le-am adresat rugămintea să facă o analiză, nu numai la nivelul inspectoratului, pentru că sunt diferențe mari între județe, să știți, chiar sunt diferențe mari.

Și în fiecare clasă profesorii de matematică și de română trebuie să facă analiza și cu elevii, și cu părinții acestora. Ca împreună să găsească soluțiile pentru a face pregătirea remedială de care acești elevi au nevoie”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Ministrul a declarat în aceeași emisiune că doar 52% dintre elevii care au participat la simularea Evaluării Naționale au luat media 5 sau peste. Andronescu a catalogat rezultatele drept ”nemulțumitoare”.

Simularea Evaluării Naționale a avut loc în perioada 11-12 martie. În premieră, pe lângă elevii de la clasa a VIII-a au participat la simulare și elevii de clasa a VII-a. Aceștia au avut, tot în premieră, o treime din proba scrisă la matematică itemi de tip obiectiv, adică test grilă. Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a va ncepe pe 18 iunie.

3 – 7 iunie 2019 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la examenul de Evaluare Naţională 2019
7 iunie 2019 Elevii de clasa a VIII-a termină școala

18 iunie 2019 Limba şi literatura română – examen scris
20 iunie 2019 Matematică – examen scris
21 iunie 2019 Limba şi literatura maternă – examen scris

25 iunie 2019 Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie Afișarea rezultatelor finale

 

Actualitate