Parcările din Constanța NU mai sunt cu plată! Poliția Locală nu va mai acorda amenzi șoferilor
Șoferii nu vor mai trebuie să plătească taxa de parcare! Asociația Constanța Altfel, anexă a primarului Vergil Chițac, a anunțat astăzi că instanța de judecată a suspendat, prin hotărâre definitivă, hotărârea de Consiliu Local prin care șoferii erau amendați pentru neplata taxei de parcare.
Din punct de vedere juridic era de așteptată o asemenea decizie, jongleriile fostului edil Decebal Făgădău cu taxa de parcare frezând adeseori penibilul și sfidând tot timpul logica și bunul simț. Practic, fostul edil a instaurat amenzi pentru neplata unei taxe care a fost anulată de instanța de judecată.
Citește și: Haiducie de Constanța! Șoferii vor fi amendați pentru neplata unei taxe de parcare care nu există
Deși judecătorii i-au pus în brațe taxa de parcare și l-au trimis la plimbare, fostul primar Făgădău a apelat la o „golănie”. Nu a anunțat public că nu se mai percepe taxa de parcare, a păstrat la locul lor panourile cu obligativitatea plății și modalitatea de plată, dar ce-i mai grav, a continuat să încaseze banii de la cetățenii orașului și turiștii care nu erau la curent cu situația.
În luna iunie, Constanța de Azi a tras un semnal de alarmă cu privire la manevra Primăriei Constanța de a încasa bani în baza unei taxe anulate în instanță. Semnalam faptul că municipalitatea nu a transmis public că șoferii NU POT FI AMENDAȚI dacă aleg să nu plătească. Practic, până la momentul actual, plata prin SMS era facultativă. Însă acum situația s-a schimbat, ajungându-se la nivel de japcă.
Ca toată haiducia să fie dusă până la capăt, Făgădău a instituit prin ședința de Consiliu Local din 30 iulie, amenzi pentru cei care nu își plătesc taxa de parcare sau care ocupă locurile de parcare închiriate începând de la această dată. Practic, deși instanța de judecată a anulat taxa de parcare, Făgădău dădea amenzi celor care nu o plăteau!
Potrivit hotărârii de CL, constituia contravenție următoarele fapte: utilizarea unui loc de parcare fără achitarea taxei sau tarifului corespunzător stabilite de către Consiliul Local prin hotărâre; punerea utilizatorului de drept a unui loc de parcare în imposibilitatea de a-l folosi. Amenda stabilită este de la 200 la 600 lei.