Parcarea supraetajată de la Spitalul Județean va avea sistem de plată cu ora
Primăria Constanța anunță că parcarea supraetajată din zona Spitalului Județean de Urgență Constanța va avea un sistem automat de taxare.
Potrivit reprezentanților Primăriei, parcarea va fi deschisă 24 de ore din 24, iar prima oră de staționare va fi gratuită.
Șoferii care intră în parcare vor solicita și obține un tichet de acces ce va fi validat apoi la ieșire, la cele două automate de plată situate în incinta parcării.
Totodată, locuitorii din zonă vor putea în continuare să folosească parcarea. 30% din cele 265 de locuri disponibile în parcarea supraetajată vor fi atribuite riveranilor.
Aceștia vor putea depune cereri pentru rezervare la biroul parcări din cadrul SC Confort Urban SRL, începând cu data de 18. 11.2019, în baza formularului de rezervare disponibil pe conforturban-ct.ro
„S.C. Confort Urban SRL face apel către toți proprietarii autovehiculelor care sunt staționate de mai mult de 24 de ore în incinta parcării, să elibereze locurile până la data de 15 noiembrie 2019. În caz contrar, mașinile vor fi ridicate, iar proprietarii vor fi sancționați conform legii“, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.