Organizatorii Neversea au trimis şase tiruri cu echipamente pentru spitalul mobil de la Constanţa
Organizatorii festivalurilor Untold și Neversea au trimis la Constanţa șase tiruri cu echipamente destinate construcției spitalului mobil. De asemenea, prin iniţiativa #BineImpreuna, organizatorii au mai donat 100.000 de euro pentru sprijinirea medicilor din Constanța și Cluj.
Echipamentele trimise sunt folisite pentru logistica festivalurilor. Acestea conțin 4.000 de metri pătrați de portafloor, 4.000 de metri pătrați de geotextile și 6 tunuri de lumină şi au ajuns deja pe stadionul Farul din Constanța.
Materialele sunt oferite gratuit, dar voi fi returnate festivalului când spitalul mobil va fi desființat. De asemenea, zona de triaj din Spitalul Județean Constanța beneficiază de corturile festivalului și linoleum.
De asemenea, organizatorii celor două festivaluri au mai donat și Spitalelor din Cluj peste 12.000 de teste si consumabile aferente și a contribuit la dotarea tehnologică a centrului de comandă ISU.
“Binele nu ține cont de timp, de spațiu, el este prezent în fiecare dintre noi. Iar binele multiplicat… face minuni! Sănătatea și siguranța oamenilor este întotdeauna cea mai importantă.
Cu acest gând în minte, pregătirile pentru cele două festivaluri UNTOLD și NEVERSEA continuă, cu speranța că scenariul privind COVID-19 va fi unul optimist, restricțiile atât de necesare și impuse de autorități vor fi retrase și ne vom putea bucura de vară, împreună!
Dar pentru că suntem convinși că deși fizic suntem separați, mințile, inimile și sufletele noastre sunt unite, iar cea mai mare forță vindecătoare se naște când ne unim toți, pentru bine, lansăm inițiativa UNITED #BineImpreuna – unitedromania.org, o inițiativă care unește binele din România.
Interconectăm nevoile eroilor acestor zile cu posibilitățile și resursele oamenilor de bine, celor care vor să dea o mână de ajutor. Aducem speranță și punem sub lumina reflectoarelor toate inițiativele care fac bine, cu încrederea că împreună vom fi bine.
Inițiativa UNITED #BineImpreuna a început să se construiască odată cu apariția primelor confirmări COVID-19 în România, moment din care echipa UNTOLD a fost în contact direct cu toate autoritățile naționale și locale.
Chiar din acel moment am anticipat că va fi nevoie de o coordonare națională a eforturilor, care să unească nevoile oamenilor din prima linie cu posibilitățile mediului privat din România.
Pentru a înțelege cum putem ajuta cel mai eficient, am lucrat la un plan alături de partenerii noștri din fiecare an, alături de noi parteneri care s-au alăturat și, bineînțeles, alături de instituțiile statului, atât la nivel național, cât și la nivel local (Cluj și Constanța).
Situația a evoluat de la o zi la alta într-un mod galopant și pentru că nevoile celor din prima linie nu puteau aștepta, UNTOLD a instituit un fond propriu de 100.000 euro, din care s-au făcut diverse achiziții urgente, solicitate de autorități, urmând ca acest fond să crească odată cu alăturarea partenerilor comerciali ai inițiativei.
Pe lângă ajutorul material și logistic pe care îl oferă, platforma UNITED #BineImpreuna își propune să adune la un loc mesaje optimiste, inițiativele de bine și solidaritatea tuturor românilor.
Nu lipsesc nici datele la zi despre situația cazurilor de coronavirus în România, informațiile corecte, de exemple concrete și surse credibile. Un alt demers laudabil la care am aderat este platforma “Un Singur Cluj”. UNTOLD împreună cu toți inițiatorii platformei din Cluj-Napoca, pot accelera și ajuta demersurile locale, punând la dispoziție toate resursele logistice de care dispune fiecare companie implicată.
UNITED #BineImpreuna îi invită pe toți cei care doresc să se alăture inițiativei să facă parte din comunitate. Oricine crede că poate ajuta sau oricine are nevoie de ajutor în această perioadă, se poate înscrie pe unitedromania.org.”, au transmis organizatorii.