Actualitate Politică

Orban îl „somează public“ pe Iohannis să renunțe la jocurile meschine și cere demisia lui Cîțu

Ludovic Orban, fostul lider al PNL a făcut o serie de declarații publice în care îi cere demisia lui Florin Cîțu și îl somează public pe Klaus Iohannis să își aducă aminte că e președintele României.

Scris de 
 pe data 
20 octombrie, 2021

Ludovic Orban a făcut declarațiile la scurt timp după ce guvernul propus de Dacian Cioloș nu a trecut de votul din Parlament. Orban i-a cerut demisia lui Cîțu și l-a somat public pe Iohannis să își aducă aminte că e președintele României și să renunțe la jocurile meschine.

„Solicit public demisia lui Florin Cîțu, care a demonstrat că nu are nicio urmă de responsabilitate și a executat orbește ordinele primite.

Îl somez în schimb public să-și amintească că e președintele României

Odată cu Cîțu ar trebui să plece acasă și toți cei care l-au susținut. Sigur că azi ar fi potrivit să îi cer și demisia lui Klaus Iohannis, dar nu o să o fac.

Îl somez în schimb public să-și amintească că e președintele României, să renunțe la jocurile meschine“, a declarat Orban.

Amintim că în curusul acestei zile, guvernul propus de Dancian Cioloș nu a trecut de votul Parlamentului. Acesta a reușit să strângă doar 88 de voturi „pentru” din necesarul de 234 de voturi pentru învestitură.

„Am fost azi în Parlament cu o propunere de soluție la situația de criză Am discutat despre soluții, dar practic parlamentarii au respins singură soluție pe care au avut-o pe masă.

Suntem singurii care am pus ceva concret pe masă

Exact cei care ne acuzau că blocăm găsirea unei soluții au prelungit situația de criză. Nu au făcut nicio propunere alternativă, dar azi au vorbit din nou despre lipsa de soluții.“, a declarat Dacian Cioloș.

„Suntem singurii care am pus ceva concret pe masă. Nu sunt 10 zile pierdute, e mai mult de o lună pierdută“, a adăugat Cioloș.

Întrebat despre refacerea coaliției în jurul PNL, condus de Florin Cîțu, Cioloș spune: “Cîțu e non-soluție, a picat deja în Parlament”.

„Suntem în situația asta pentru că Florin Cîțu a adunat o majoritate puternică în Parlament care a trimis guvernul condus de el acasă. Cum pot să spui că asta e soluția?“, a mai spus liderul USR.

Rezultatul oficial al votului:

total parlamentari – 466
deputați și senatori prezenți – 343
total voturi – 272
voturi pentru – 88
voturi contra -184

Sursa: Epoch Times

Actualitate