Oficial. Un nou record de infectări COVID. 1.119 cazuri depistate și 24 de decese în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 1119 noi cazuri de coronavirus depistate în România în ultimele 24 de ore din 22.532 de teste prelucrate. De asemenea, au fost raportate alte 24 de decese au fost raportate.
Până astăzi, 24 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 42.394 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
La nivelul județului Constanța au fost confirmate 32 de noi cazuri, totalul ajungând la 745 de persoane depistate pozitiv de la debutul pandemiei.
25.349 de pacienți au fost declarați vindecați și 2.918 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.119 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 2.150 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 23.07.2020 (10:00) – 24.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 24 de decese (13 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Caraș-Severin, Dâmbovița, Hunedoara, Iași, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 5.864. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 301 pacienți.