Oficial. 4.424 de cazuri noi de COVID și 88 de decese în ultimele 24 de ore. Constanța, 172 de noi infectări
Grupul de Comunicare Strategică a raportat 4.424 de cazuri noi de COVID și 88 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore în România. Au fost realizate 28.361 de teste PCR și 4.476 antigenice. Pentru prima oară sunt raportate separat și testele rapide.
Numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.751. Dintre acestea, 1.081 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.077.520 de teste RT-PCR și 23.872 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.361 de teste RT-PCR (18.552 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.809 la cerere) și 4.476 de teste rapide antigenice.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.424 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
La nivelul județului Constanța a fost raportat un total de 172 de noi cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore. În prezent, rata incidenței pe județ este de 2,89. De asemenea, Constanța se află din nou pe lista noilor decese raportate în ultimele 24 de ore.
Până astăzi, 16.969 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 12.01.2021 (10:00) – 13.01.2021 (10:00) au fost raportate 88 de decese (57 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 17 decese la categoria de peste 80 de ani.
84 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.