Actualitate

Oficial. 10.142 de cazuri noi de Covid și 121 de decese. Contanţa, 201 de cazuri noi

Grupul de Comunicare Strategică a raportat 10.142 de cazuri noi de Covid și 121 de decese în România în ultimele 24 de ore. La Terapie Intensivă numărul pacienților a urcat la 1.152, cu 60 mai mulți decât cu o zi în urmă.

Scris de 
 pe data 
12 noiembrie, 2020

Până astăzi, 12 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 334.236 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

224.916 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 10.142 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

La nivelul judeţului Constanţa sunt 201 de noi infectări raportate, incidenţa infectării pe judeţ ajungând la 4,07. De asemenea, Constanţa se afală din nou pe lista deceselor raportate în ultimele 24 de ore. De la debutul pandemiei, la Constanţa a fost raportat un total de 8.867 de infectări.

Până astăzi, 8.510 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 11.11.2020 (10:00) – 12.11.2020 (10:00) au fost raportate 121 decese (77 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani.

117 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 3 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.852. Dintre acestea, 1.152 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.593.720 de teste. Dintre acestea, 35.762 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.855 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 14.907 la cerere.

Actualitate