Constanța Eveniment

O tânără a prezentat certificatul verde al unei prietene pentru a mânca la mall. S-a ales cu dosar penal

O tănără din Constanța a intrat într-un centru comercial și s-a ales cu dosar penal după ce le-a prezentat polițiștilor certificatul verde al unei alte persoane.

Scris de 
 pe data 
15 octombrie, 2021

Tănăra se afla la o masă în zona de food a unui mall din oraș în momentul în care doi polițiști locali au făcut controale printre clienți pentru a verifica deținerea certificatului verde.

La scanarea codului QR agenții au constatat că numele de pe certificat nu corespundea cu cel din actul de identitate. Tânăra a fost condusă la Secția 2 de Poliție, unde polițiștii au deschis pe numele său un dosar penal pentru fals în declrații.

Pentru fapta sa, femeia riscă închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă penală.

Certificatul este dovada faptului că persoana respectivă a fost fie vaccinată, a primit un rezultat negativ al testului, fie recuperată de la Covid-19. După câteva zile de la implementarea noilor certificate verzi în România, au apărut mai multe încercări de falsificare a certificatului de vaccinare.

În urmă cu o săptămână, o altă femeie din Constanța a fost dusă la secția de Poliție după ce, aflată într-o cafenea, le-a arătat polițiștilor un certificat verde ce nu era al ei.

Potrivit noilor reguli, administratorii și angajații care nu verifică codul QR la intrare riscă sancțiuni contravenționale prevăzute cu o amendă cuprinsă între 2.000 și 10.000 de lei.

Mai mult de atât, clienții care vor să intre în localuri și nu pot prezenta certificatul verde riscă de asemenea o amendă cuprinsă între 1.000 și 5.000 de lei.

Actualitate