Constanța

O nouă stradă cu sens unic în Constanța. Primăria transmite că „este necesară pentru fluidizarea traficului“

Primăria Constanța anunță că se modifică regimul de circulație pe o stradă din cartierul Coiciu, unde, începând de săptămâna viitoare, va fi instalat un indicator pentru sens unic.

Scris de 
 pe data 
16 decembrie, 2022

Potrivit reprezentanților municipalității, noul sens unic va fi montat pe strada Frunzelor, iar circulația autovehiculelor va fi posibilă inspre strada Fulgerului către strada Portiței. De asemenea, devine prioritară circulația pe strada Răzoare față de străzile Trandafirului, Steagului și Izvor.

„Implementarea acestor măsuri este necesară pentru fluidizarea traficului rutier în zonă, eliberarea trotuarelor de mașinile parcate, asigurarea şi protejarea circulaţiei pietonale. Conducătorii auto vor putea staționa și parca pe carosabil.

Măsurile de resistematizare a traficului au fost luate de către Primăria Municipiului Constanța, în urma consultărilor cu cetățenii din zonă și au primit avizul Comisiei de Circulație nr. 539/29.09.2022 și al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier nr. 475385/28.11.2022.“, a transmis Primăria Constanța.

Actualitate