Umor

O nouă specie de constănțean: Calicul de spital. Vine cu o boală și pleacă cu cinci

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.

 pe data 
18 martie, 2019

Horațiu Verisic (61 de ani) este privit atât cu invidie, cât și cu indignare de către vecinii săi după ce a fost internat în Spitalul Județean Constanța cu o viroză respiratorie de sezon. Bărbatul a fost externat și s-a întors acasă cu alte patru boli noi-nouțe.

Lu’ ăsta i-a mers bine toată viața! A lucrat 30 de ani mecanic la CFR. Nu-l mai satură Dumnezeu… Pe unde se duce se lipește de câte ceva. Un calic!“, spune unul dintre vecinii lui Horațiu.

Are bani, dă-l dracului! Păi dacă tu ca român îți permiți atâtea boli și încă ești în viață, înseamnă că ai cu ce dom’le, că te ține portofelu’“, completează un alt vecin care a prins discuția din mers.

Pacientul s-a ales cu o infecție urinară, o frumoasă bacterie E.Coli și o ciupercă la picior despre care chiar și medicii spun că ar fi ceva nou și că, dacă este îngrijită cum trebuie, ar putea ajunge să arate chiar foarte bine.

Cu toate acestea, câțiva dintre medicii Spitalului Județean Constanța nu sunt impresionați de numărul de afecțiuni dobândite de domnul Verisic, susținând că sunt mulți ca el care vin la spital special ca să strângă cât mai multe boli, doar ca să aibă despre ce vorbi.

E trendul ăsta acum… Îi mai spunem noi „Febra stafilococului auriu“. Știți, oamenii pleacă acasă apoi fac din asta subiecte de discuții și își poartă bolile de parcă ar fi medalii de onoare. Îi auzi cu chestii de genul: <Eu am luat aia, aia și aia!>, <Îmi curgea nasul și după trei zile era să mor acolo> și tot așa… Da, spitalul îți dă boli, dar nu ca să te lauzi cu ele. Mi se pare lipsă de bun-simț!“, spune medicul Sergiu Uatevăr.

Menegerul Spitalului Județean susține că în perioada următoare așteaptă un lot nou de viruși ce vor genera infecții unice. „Avem câțiva navigatori proaspăt internați care, se pare, au adus cu ei niște boli mai exotice, despre care credem că vor avea un real succes, mai ales acum că se apropie vara“.

Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.

 

Actualitate