O nouă prevedere în legea privind arestul la domiciliu. Încălcarea sa constituie infracțiune
Ministrul Tudorel Toader a declarat că proiectul privind supravegherea deținuților va avea o nouă prevedere prin care inculpații arestați la domiciliu vor fi obligați să încarce brățara de subraveghere. Nerespectarea prevederii constituie infracțiune.
Conform Ministrului Tudorel Toader, proiectul, bazat pe supravegherea deținuților cu ajutorul brățării electronice, va introduce și o nouă infracțiune – aceea de sustragere de la supraveghere ce poate fi comisă de deținuții care nu își încarcă acumulatorul brățării.
„Sigur că sunt foarte multe de făcut, sigur că problema detenţiei necorespunzătoare, a mediului penitenciar nu a apărut nici ieri, nici alaltăieri, nici anul trecut, e o problemă aproape istorică, o problemă de sistem, cum a statuat şi CEDO, având pe rol 9.900 de cauze, plângeri din România, dintre care peste 90 la sută au ca obiect tocmai aceste condiţii necorespunzătoare”, a afirmat Toader.
Ministrul a anunțat că un grup de specialiști ai ministerului lucrează la proiectul de lege ce prevede supravegherea deținuților aflați la acasă prin intermediul unor brățări electronice.
„Măsura va fi de decongestionare a sistemului penitenciar, când se va ajunge la executarea totală sau parţială a pedepsei sub supraveghere electronică. Ne-am documentat inclusiv pe partea juridică, pe partea tehnică, de achiziţie, de funcţionare a respectivului sistem de supraveghere. Credem că vor fi necesare şi modificări de ordin juridic, penal, pentru că nu poţi introduce măsura dacă nu o consacri în partea generală a Codului, în procedura penală”, a declarat Toader.
Totodată, Toader a precizat că una dintre prevederile proiectului va reprezenta obligația deținutului de a încărca brățara de supraveghere, întreruperea activității dispozitivului reprezentând infracțiune.
„Îmi spunea cineva dintr-o ţară care are sistemul acesta, zicea «Vedeţi să nu uitaţi la proiectul de lege următorul lucru, ce am uitat noi: brăţara are un acumulator care se pune în priză, dacă nu îl pui la încărcat nu te mai poate supraveghea». Dacă nu e prevăzută în lege obligaţia încărcării, ca să rămâi sub supraveghere, nu este temei juridic să te sancţioneze. Zicea că au modificat legea şi au spus că fapta de a nu încărca brăţara, acumulatorul, constituie o sustragere de la supraveghere electronică, e o infracţiune în sine şi zicea că cei supravegheaţi sunt acum atenţi şi încarcă brăţara, acumulatorul”, a afirmat ministrul.
Ministrul nu a vorbit despre momentul în care acest proiect va fi finalizat și nici despre când ar putea fi implementat în România.