Constanța

O angajată din Primăria Constanța a fost confirmat pozitiv cu coronavirus

Primăria Constanța a anunțat că a fost declanșată o anchetă epidemiologică după ce o funcționară din cadrul Direcției Autorizare și Sprijin Operatori Economici a fost confirmat pozitiv cu COVID-19.

Scris de 
 pe data 
19 iunie, 2020

În prezent, angajata Primăriei s-a autoizolat la domiciliu încă de la primele semne de boală.

„Nu a desfășurat în această perioadă activități cu publicul și nu a intrat în contact cu cetățenii care s-au adresat instituției“, a transmis Primăria Constanța.

Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, din dispoziția primarului Decebal Făgădău, toți angajații instituției completează zilnic, încă de la intrarea în starea de urgență, liste cu toate persoanele cu care au intrat în contact la o distanță mai mică de 1,5 m și pe o durată de timp mai mare de 20 de minute.

„Amintim faptul că, în scopul creșterii capacității instituționale în prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus și pentru limitarea contactului direct între angajații Primăriei municipiului Constanța și cetățenii care apelează la serviciile noastre, primarul municipiului Constanța a dispus, încă din luna aprilie, restricționarea accesului publicului în sediile în care își desfășoară activitatea serviciile din cadrul Primăriei municipiului Constanța și acțiuni periodice de dezinfecție a spațiilor în care își desfășoară activitatea personalul instituției.

Accesul în sediile Primăriei municipiului Constanța se face cu respectarea tuturor normelor în vigoare: purtarea obligatorie a măștii în spațiile închise, termoscanarea și igienizarea mâinilor.”, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanța.

 

Actualitate