Actualitate

Nuntă la Rahova. Radu Mazăre se însoară astăzi cu Roxana Mihalache

Fostul primar al Constanței și iubita lui, Roxana Mihalache se căsătoresc astăzi, la penitenciarul Rahova, unde Mazăre își ispășește pedeapsa de 9 ani de închisoare.

Scris de 
 pe data 
10 iulie, 2019

Cununia va fi oficiată de un ofițer de stare civilă de la sectorul 5 al Capitalei, la Sectorul “Vizite” al penitenciarului sau vorbitorul închisorii, cum este cunoscut.

Radu Mazăre, care a împlinit pe 5 iulie 51 de ani, se va căsători cu Roxana (31 de ani), iubita lui cu 20 de ani mai tânără. Cununia are loc la 12 zile de la înregistrarea cererii la Starea Civilă a Primăriei Sectorului 5.

Codul Civil prevede că o căsătorie poate fi oficiată de autoritățile române numai după trecerea a 10 – 14 zile de la depunerea documentelor de către miri.

În acest timp, cine știe un motiv întemeiat, un impediment legal privind încheierea căsătoriei îl poate face public la Starea Civilă.

Ca loc de desfășurare a evenimentului a fost ales Sectorul ”Vizite” al închisorii, iar ceremonia va fi una restrânsă, la care vor participa membri ai familiilor viitorilor soți, dar nu mai mult de zece persoane.

 

Actualitate