VIDEO. Nuntă la Constanța distrusă de 130 de polițiști, înmormântarea unui interlop protejată de mascați
Imaginile de la priveghiul și înmormântarea interlopului bucureștean Emi Pian au scandalizat o țară întreagă.
Sute de persoane au jelit pe ritm de manele în curtea casei, au blocat circulatia pe un bulevard din Capitală, în timp ce polițiștii și mascații stăteau cuminți la poartă și aveau grijă ca nimeni să nu le tulbure priveghiul. A venit chiar și șeful Poliției Capitale, pentru a afla mai apoi chiar de la conducerea IGPR că polițiștii s-au comportat exemplar.
Probabil că majoritatea șefilor de poliție aveau datorii la cămătarii de acolo sau erau pe ștatul de plată al sutelor de interlopi prezenți la eveniment. Legea spune că evenimentele de acest fel nu au voie să se defășoare cu mai mult de 25 de persoane, însă potrivit estimărilor au participat între 300 și 400 de persoane pe zi.
Nu cu aceeași unitate de măsură au intervenit polițiștii în urmă cu două săptămâni la Constanța, când 130 de polițiști și jandarmi au dat buzna la nunta familiei Halep, organizată cu 200 de persoane la restaurantul Colonadelor. Invitații au fost nevoiți să plece de la evenimentul care abia începuse. Mai mult, patronul restaurantului s-a ales cu dosar penal.
De asemenea, polițiștii care au asistat de după gard cum sute de infractori își bat joc de lege în fața unei țări întregi au fost felicitați de conducerea Poliției Române.
„Poliţiştii implicaţi în această operaţiune au dat dovadă de profesionalism şi responsabilitate, fiecare dintre ei înţelegând că acest eveniment trebuie să fie gestionat în aşa fel încât să nu existe incidente ce pot pune în pericol siguranţa publică. Poliţia Română este în slujba comunităţii şi nu ne interesează să acţionăm pentru imagine, ci considerăm că rezultatele trebuie văzute în gradul ridicat de siguranţă al cetăţeanului”, conform Biroului de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Nu de aceeași părere au fost și sindicatele din Poliție, care i-au acuzat pe mai marii instituției că i-au transformat pe polițiști în paznicii interlopilor.
Sindicatul Europol a publicat, luni, pe Facebook, o postare care face referire, ironic, la acţiunile desfăşurate de poliţişti cu ocazia priveghiului şi înmormântării lui Emi Pian.
„După ce MAI a păzit clanul interlop la priveghiul lui Pian, acest cetăţean ne-a trimis un mesaj, spunându-ne că are nevoie de pază şi protecţie pentru o nuntă unde va fi naş. «Aveţi careva numărul de telefon al ministrului Vela, să îl putem pune în legătură? Poate face discount şi la elicopter sau măcar la jandarmii călare: ‘Am un eveniment cu 100-120 de persoane la care sunt naş, în septembrie, şi am nevoie de pază, dezinfectant şi măşti de la MAI. Unde pot face solicitarea?»”, se arată în postarea de pe pagina Sindicatului Europol.