Constanța

Nu râdeți! Făgădău prezintă noi desene SF și spune că sunt proiectele lui de 500 milioane lei. A uiat de pasarela de la Cora, Piața Griviței, parcările subterane

Așa spune Făgădău că va arăta actualul stadion Farul și baza sportivă (sursa foto: ordinea.ro)

Primarul Decebal Făgădău a organizat astăzi o conferință de presă, prezentând noul său proiect „Complex Sportiv Constanța, în valoare de 500 milioane lei. Un nou stadion, arene de tenis, alei pietonale, centre de recuperare și chiar un hotel. 

Scris de 
 pe data 
31 iulie, 2020

Primarul Decebal Făgădău a organizat astăzi o conferință de presă, prezentând noul său proiect „Complex Sportiv Constanța, în valoare de 500 milioane lei. Un nou stadion, arene de tenis, alei pietonale, centre de recuperare și chiar un hotel.

Așa cum îi stă în fire, a prezentat și fotografii frumoase, futuriste, dar care, după cum bine știm, nu vor putea deveni niciodată realitate.

Așa spune Făgădău că va arăta actualul stadion Farul și baza sportivă (sursa foto: ordinea.ro)

Decebal Făgădău a declarat vizibil emoținat la prezentarea proiectului:

„Acest complex trebuie să fie cel mai mare port interior pentru viața sportivă a orașului. Avem deja alocată suma pentru studiul de fezabilitate și de îndată ce va fi gata îl vom preda Companiei Naționale de Investiții.

Este foarte bine ca s-au făcut stadioane în țară, dar cred că a venit momentul să se investească și la Constanța.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care până acum au investit în infrastructura sportivă a Constanței și vreau să îi mulțumesc lui Bruno pentru că ne-a pus la dispoziție acest proiect minunat

 

Ne amintim că în umă cu 4 ani, același Făgădău lua ochii constănțenilor cu fotografii la fel de spectaculoase. Vă mai amintiți de pasarela pietonală suspendată de la Cora, pasajul subteran de pe b-dul IC Brătianu, piețele din Constanța transformate în centre civice, cele 3 parcări subterane? Toate s-au făcut, după cum bine știți, … praf!

Asa trebuia sa arate intersectia de la Cora. cel putin asta a promis Făgădău în 2016

 

Actualitate