Constanța

Noile autobuze turcești, puse în circulație pe toate liniile RATC

Începând de astăzi, 7 ianuarie, noile autobuze turcești achiziționate de Primăria Constanța au intrat în circulație pe traseele din oraș.

Scris de 
 pe data 
7 ianuarie, 2019

Cele 20 de autobuze au fost distribuite în așa fel încât să circule pe toate liniile RATC.

Autobuzele, marca Isuzu, fabricate în Turcia, sunt propulsate de motoare Diesel, cu norma de poluare Euro 6.

Vehiculele au dotări de ultimă generaţie, printre care rampe pentru persoanele cu dizabilităţi, sistem 3D cu camere video ce permite numărarea pasagerilor, sistem audio-video pentru informaţii, monitoare, sisteme pentru încărcarea telefoanelor mobile sau a tabletelor, wi-fi, climatizare şi chiar sistem pentru dispersare de odorizant.

Pentru achiziționarea noilor autobuze Primăria Constanța a utilizat un împrumut obținut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), costul acestora fiind de 100 de milioane de lei.

În total, Primăria a achiziționat 104 autobuze, însă restul vor ajunge la Constanța în luna iulie a acestui an.

 

Actualitate