Administraţie

Noi TAXE și MAJORĂRI propuse de Primăria Constanța pentru 2020. Cum vrea Făgădău să mai scoată bani din buzunarele constănțenilor

Primăria Constanța a lansat în dezbatere publică Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Constanța începând cu anul 2020. Propunerea vine cu o serie de majorări, dar și taxe noi pe care municipalitatea vrea să le introducă.

Scris de 
 pe data 
19 martie, 2019

Potrivit noului proiect, ce poate fi consultat în întregime AICI, Primăria vrea mai mulți bani pentru clădirile rezidențiale, pentru taxa de salubritate, garaje, trama stradală, de la comercianții din Satul de Vacanță și Mamaia sau pentru concesionarea locurilor de veci, transmite evenimente-constanta.ro

Spre exemplu, taxa de salubritate va fi majorată de la 5 lei/persoană/an la 7,5 lei/persoană/an. Taxa pe teren public cu constructie provizorie (garaje) se va majora de la 14 lei mp/an la 17 lei mp/an. Taxa pentru eliberarea certificatelor de nomenclatură stradală și Taxa pentru eliberarea atestatului de producător se vor a fi majorate cu aproximativ 10%.

De asemenea, apar și taxe noi, cum ar fi taxa pe locuințele utilizate în scop turistic sau taxa emiterii avizului de oportunitate.

Un articol detaliat despre majorări, citiți ACI.

În expunerea de motive, reprezentanții Primăriei spun că s-a ținut cont de valoarea ratei inflației pentru anul 2019 de 4,6% comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului Dezvoltării Regionale și Administatiei Publice și Ministerului Finanțelor Publice.

Dacă nu sunteți de acord cu aceste majorări, puteți studia proiectul AICI și puteți trimite propuneri de modificări prin e-mail la adresa sj@spit-ct.ro, prin postă la adresa din Constanța, Bd. Tomis nr. 112, prin fax la numărul 0241.488571 până inclusiv 25 martie 2019.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute la numărul de telefon 0241.488561, persoane de contact Suliman Camelia şi Stan Roxana.

 

Actualitate