Social

Noi sancțiuni pentru restanțierii la întreținere. Locatarii riscă amenzi de până la 3.000 de lei

Chiar dacă până în acest moment obligația de plată a întreținerii nu era reglementată în ceea ce privește sancțiunile, lucrurile se vor schimba curând.

Scris de 
 pe data 
24 iulie, 2018

Astfel, dacă un locatar nu își va achita datoriile pentru o perioadă mai mare de trei luni, costul lor depășind valoarea salariului minim brut (1.900 lei), datornicul va primi o notificare în cartea funciară, precum și o amendă usturătoare, asociația putând pune ipotecă pe locuința lui.

De asemenea, noua lege prevede sancțiuni de până la 3.000 de lei pentru locatarii care refuză accesul administratorului, preşedintelui sau unui alt membru al comitetului executiv în locuință pentru a efectua reparaţii în caz de urgenţă, precum și amnezi de până la 1.000 de lei pentru cei care nu vor să-şi achite partea pentru consolidarea şi modernizarea blocului.

Și administratorii sau președinții de bloc care nu își respectă atribuțiile vor fi sancționați, aceștia riscând amenzi de până la 3.000 de lei.

Noile măsuri sunt justificate, legea dovedindu-se ineficientă până acum în cazul locatarilor care tot acumulează datorii, din cauza cărora, blocuri întregi au fost debranșate.

În prezent, legea așteaptă publicarea în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare în termen de două luni.

 

Actualitate