Actualitate

Noi relaxări de la 1 august: festivaluri cu 75.000 de oameni și nunți cu 400 invitați. Deși România e pe ultimul loc în UE la vaccinare și valul 4 bate la ușă

În ziua în care România a raportat cel mai mic număr de persoane imunizate anti-COVID – sub 9.000, Guvernul anunță noi măsuri de relaxare de la 1 august.

Scris de 
 pe data 
27 iulie, 2021

Decizia Executivului este aspru criticată de lumea medicală și specialiști, care îl acuză pe premierul Florin Cîțu că se află în campanie electorală și că ia măsuri populiste, fără legătură cu realitatea pandemică.

În realitate, România are printre cele mai mici rate de vaccinare din UE (24%), iar OMS avertizează că țara noastră s-ar putea număra printre statele cele mai grav afectate de noul val de coronavirus cu tulpina indiană. În același timp, suntem țara cu cele mai relaxate măsuri de protecție, însă populația nu le respectă nici pe acelea fiindcă autoritățile nu fac controale și nu acordă sancțiuni.

Cu toate acestea, deși majoritatea țărilor înăspresc măsurile de protecție, Guvernul de la București relaxează măsurile anti-COVID de la 1 august. În funcție de incidența cazurilor, la festivaluri în aer liber pot participa până la 75.000 de oameni testați, vaccinați sau trecuți prin COVID. În aceleași condiții, nunțile și botezurile se pot desfășura cu până la 400 de invitați. În localitățile cu incidența sub 2 la mie, clburile și barurile pot funcționa la capacitate maximă, potrivit hotărârii CNSU.

Activitățile culturale, artistice și de divertisment vor putea fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

De asemenea, CNSU propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 75.000 de persoane, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori și toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Activitățile se pot organiza și desfășura în toate localitățile indiferent de rata cumulată a incidenței la 14 zile a cazurilor cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) va fi permisă începând cu data de 01.08.2021, cu participarea a maxim 150 de persoane în spații deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spații închise, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 2 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt respectate măsurile de protecție sanitară, în intervalul orar 5,00-02,00. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.

Se propune organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), să fie permisă, cu un număr de maximum 400 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în ele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 2/1.000 de locuitori, în intervalul orar 5,00-02,00 și dacă toți participanții sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoane care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoane care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Actualitate