Constanța

Nicoleta Ploscaru: „Orban lasă baltă treburile țării și vine la Constanța, ca să resusciteze cadavrul politic Vergil Chițac” (P)

Interviu cu Nicoleta Ploscaru, candidat independent la Primăria Constanța.

Scris de 
 pe data 
17 septembrie, 2020

– A început noul an școlar în condiții cu totul speciale. Sunt pregătite unitățile de învățământ din Constanța pentru aceasta provocare numită COVID? Ce ați schimba ca primar la școlile din Constanța?

Primul clopoțel Trebuia să fie o sărbătoare, mai ales pentru copiii din clasa întâi și părinții lor. Dar a fost o zi tristă, a confuziei și fricii. Guvernul a derutat elevii, părinții și cadrele didactice cu declarații inepte și contradictorii.

Primarul Decebal Făgădău nu a fost în stare să asigure măști, tablete s.a., cum au făcut primarii din alte orașe. Și înainte erau epidemii în scoli, de Hepatita A sau TBC, dar nu exista acest haos, pentru că se luau măsuri eficiente de combatere, fără atâta vorbăraie.

Covidul va trece și problemele rămân! Cea mai importantă este inegalitatea șanselor pentru copiii din familii cu venituri reduse. Așa ceva nu e drept! Un copil care nimereste la o școală de cartier are destinul pecetluit pe viață. După 8 clase, la examenul de capacitate va lua o nota mică și va fi repartizat la un liceu prost. Nu va avea nicio șansă să intre la facultate, sau va absolvi o facultate proastă, gen „fabrică de diplome”, și va putea găsi doar o slujbă prost plătită și fără perspective. De aceea părinții ar face orice pentru a-și înscrie copilul la o școală din centru.

Ca primar, voi schimba asta, voi elimina diferențele dintre școlile de cartier și școlile din centru.

Voi face investiții în săli de sport, laboratoare, voi face un plan de pază cu Poliția Locală pentru a preveni violențele dintre elevi, pentru a alunga golanii și traficanții care dau târcoale școlilor și liceelor.

De asemenea, voi face o analiză împreună cu Inspectoratul Școlar, să vedem care sunt cauzele pentru care la unele școli și licee sunt note mici la Capacitate sau Bac. Poate au suplinitori și nu au titulari? Poate nu au condiții materiale? Identificăm problemele și apoi le rezolvăn. Ce este așa de complicat!

– Ați anunțat public că aveți soluția pentru rezolvarea problemei termoficării orașului Constanța. Despre ce este vorba?

Ca primar, eu intentionez să construiesc o centrală Termoelectrică în cogenerare, de 100 MW/H. Scopul meu este reducerea prețului facturilor plătite de constănțeni pentru apă caldă, caldură și energie electrică. Alta soluție la problema căldurii și apei calde NU există! Fără o centrală în cogenerare va fi catastrofă socială în Constanța. Pentru că de la anul se va interzice subvenționarea caldurii și constănțenii vor plăti 537 lei gigacaloria în loc de 250 lei cât este în prezent.

În mod aberant, Vergil Chițac susține, în schimb, ca Primăria să preia CET Palas, fapt care ar însemna falimentul Constanței, pentru că CET este în insolvența, are datorii de 300 milioane lei. Acum s-a aflat de ce Chițac nu vrea centrală în cogenerare la Constanța, cum am propus eu.

Chițac nu are niciun program pentru Constanța. Programul lui este de fapt planul de afaceri al firmei Grup Servicii Petroliere (GSP) a mogulului Comănescu.

– Zilele acestea, premierul Orban s-a aflat din nou la Constanța pentru a-l susține pe Chițac. Este un contracandidat redutabil?

Este a doua oară când Orban lasă baltă treburile țării și vine fuguța la Constanța, ca să resusciteze cadavrul politic Vergil Chițac. Prima oară a venit în august, ca să-l șantajeze pe Murad Mohammad, să nu candideze, pentru a nu-l încurca pe Chițac. Disperarea e mare! Chițac deja a pierdut alegerile. Nici premierul, nici mogulii și nici sociologii cu epoleți, care fac sondajele otrăvite, nu mai pot învia mortul!

Comănescu îl vrea pe Chițac pentru a stăpâni și exploata după bunul plac și Portul și Municipiul Constanța și pentru a avea în buzunar propriul politician.

Acestea sunt adevăratele mize ale alegerilor, nu bazaconiile din “programul” lui Chițac, cu care vrea să îi păcălească pe constănțeni!

– Se tot vorbește în spațiul public despre existența unui blat politic între PNL și PSD, atât la Consiliul Județean cât și la Primăria Constanța. Cum vedeți lucrurile?

Pentru mine și pentru constănțeni totul este clar. În această campanie electorală, liberalii nu îl ating cu o floare pe Stroe Felix, în timp ce Stroe, la rândul lui, îl laudă în presă pe “contracandidatul” său de la PNL, Mihai Lupu. Cred și eu că Stroe îl laudă pe Lupu, pentru că sunt prieteni vechi. Te apucă sila când îi vezi cum își trimit pupici în public. Blatul la CJ este clar, anume Stroe Felix să fie președintele CJ și liberalii să primească în schimb RAJA.

Și la Primărie este tot blat, dar Chițac încă nu s-a prins că este pe post de mazetă.

Au crezut că le merge si la aceste alegeri ca mai înainte, tot cu aranjamente pe sub masă și cu blaturi politice. Dar iată că vin eu și le arunc toate combinațiile în aer!

Așadar, blatul murdar Stroe Felix-PNL se vede din satelit. PNL îl lasă pe Stroe Felix să fie ales președintele Consiliului Județean Constanța și vor primi la schimb conducerea RAJA pentru prim-vicepreședintele PNL Septimiu Bourceanu, unul dintre piticii de gradină ai lui Stroe. PNL face “non combat”, simulează lupta politică. Niciunul dintre liberali nu îi pronunță numele lui Stroe Felix în această campanie electorală. Bineînțeles, liberalii nici de RAJA nu sufla o vorbă. Le “convine” si tariful și calitatea apei. Și au scos de formă “împotriva” lui Stroe un candidat de paie, care nu spune nimic și care a dispărut de mai mulți ani din viața publică, nu-l mai știe nimeni.

Așa au mers 20 de ani. Așa vor și de acum încolo, să conducă tot mafia politică, prin înțelegeri oculte. Să nu-i lăsăm!

– Dar ce dovezi ale acestor înțelegeri aveți?

Stroe Felix i-a menținut în funcții pe liberali sub guvernarea PSD. Și chiar le-a scos ochii cu asta, când liberalii veniți la guvernare au început sa înlocuiască proștii și pilele PSD cu exemplare din gradina zoologica a PNL. Stroe i-a nominalizat atunci în fața presei, cu nume și prenume, pe liberalii pe care i-a ținut în brațe.

Ca să-l contracandideze pe Stroe Felix la președinția CJ liberalii l-au scos pe Mihai Lupu, un afacerist obscur de la Oil Terminal care a mai fost deputat PNL și iese la lumină numai la alegeri. Candidatul USR l-a acuzat pe Lupu că este partenerul de afaceri al lui Stroe Felix și omul lui “Ciorăpel”, baronul PSD de Neamț.

Cert este că Stroe Felix a salutat candidatura lui Mihai Lupu la șefia CJ Constanța. El a spus: “Mihai Lupu este un concurent redutabil, care are realizări ca manager și în afacerile private. Am tot respectul”. Este grețos. Asta nu mai e campanie electorala. Sunt ei între ei!

Am fost singura opoziție din Constanța, singura voce care s-a ridicat împotriva lor.

 

Articol executat la comanda Nicoleta Ploscaru, candidat independent la Primăria Constanța, Cod mandatar financiar 24200297

 

 

Actualitate