Nicolae Bădălău atac la Dăncilă: În politică există un singur act – demisia
După ce Gabriela Firea, Marcel Ciolacu și Mihai Fifor au atacat-o pe Viorica Dăncilă și Niculae Bădălău iese la rampă. Liderul PSD Giurgiu a declarat, luni, că partidul ”trebuie să aibă un nou început” și că persoanele care au condus campania electorală ”să aibă bărbăția să își asume” eșecul din alegerile prezidențiale.
„Cred că Partidul Social Democrat are capacitatea de a-și crea anticorpi, de a lua o decizie în interiorul partidului. Trebuie să fim lăsați noi din interior să facem acest lucru.
Cei care au condus campania electorală să aibă bărbăția să își asume. Trebuie să avem curajul să decidem. Nu mai putem funcționa așa, și pune de azi pe mâine niște oameni care efectiv nu cunosc organizarea și modul de a face politică”, a declarat la Digi24 Bădălău.
Liderul PSD Giurgiu a mai spus că cei care au condus campania electorală să își asume acest eșec.
„În politică există un singur act – demisia. Sau alegeri, un congres. Alte soluții nu avem. PSD trebuie să aibă un nou început. Asta e clar”, a mai spus senatorul PSD.
În interiorul PSD se cunoaște faptul că Niculae Bădălău își dorește funcția de secretar general al partidului. De altfel, după rezultatul slab înregistrat de Viorica Dăncilă la cel de-al doilea tur pesediștii cer „o analiză serioasă” și „un nou început în PSD”.
Reamintim că Viorica Dăncilă a anunțat, dumnică seară, că a convocat ședința Comitetului Executiv al PSD pentru marți, ora 18.30. Social-democrații urmează să analizeze rezultatul alegerilor prezidențiale, dar și nemulțumirile din partid.
- demisie Dancila
- Nicolae Badalau
- PSD
- Viorica Dăncilă