Actualitate

Neversea și Untold se amână. Anunțul oficial transmis de organizatori

Organizatorii UNTOLD și NEVERSEA au amânat cât de mult au putut luarea unei decizii privind organizarea în acest an a celor două festivaluri. Într-un final, organizatorii au anunțat, marți, 2 iunie, că evenimentele programate în această vară au fost amânate pentru 2021, din cauza restricțiilor impuse de autorități, ca urmare a pandemiei de Covid-19.

Scris de 
 pe data 
2 iunie, 2020

Redăm mai jos anunțul integral al organizatorilor

„Din păcate, prima parte a acestui an ne-a adus o provocare pentru care întreaga planetă nu era pregătită. Am fost puși în fața unei situații care ne-a încercat tuturor răbdarea, înțelegerea, atenția față de cei din jurul nostru. Epidemia COVID-19 ne-a făcut să privim cu teamă anul 2020, deoarece ultimele luni au fost marcate de incertitudine pentru toată lumea. Am ales să fim optimiști, am ales să luptăm pentru șansa noastră de a ne întâlni cu prietenii noștri și în această vară, atâta vreme cât a existat o speranță, fie ea cât de mică.

În același timp, v-am asigurat de fiecare dată că suntem în contact permanent cu autoritățile din România încă din luna martie, pentru a înțelege evoluția epidemiei și că le-am solicitat să ne spună cât mai din timp dacă ni se va permite sau nu să organizam festivalurile noastre în acest an, cu atât mai mult cu cât sesizam că în majoritatea țărilor afectate de pandemie din Europa, autoritățile au luat din timp decizia de a stopa organizarea de evenimente în această vară sau în acest an.

Ne-am arătat sprijinul în bătălia anti Covid-19 în toată această perioadă prin campania UNITED, am susținut toate măsurile și am îndrumat fanii festivalurilor să respecte toate indicațiile impuse de autoritățile din România.

Totodată, am ținut legătura strânsă și cu alți organizatori de evenimente din țară și din străinătate, deoarece, în această perioadă de incertitudine, am vrut să fim convinși că în orice situație vom fi pregătiți cu cele mai bune decizii, punând pe primul loc siguranța și sănătatea voastră, a festivalierilor, a partenerilor noștri, a locuitorilor orașelor Cluj-Napoca și Constanța, a artiștilor și, nu în ultimul rând, a miilor de oameni implicați cu atâta pasiune în organizarea evenimentelor.

Peste 95 % dintre fanii care au cumpărat în acest an au accesul asigurat la una din umrătoarele 3 ediții Untold și Neversea

Timpul a trecut din păcate în defavoarea noastră, pandemia acoperind o perioadă de timp mult mai mare decât speram și cei mai optimiști dintre noi, iar cu cât ne apropiam de lunile iulie și august, în toată această incertitudine, realitatea părea că ne va duce încet încet spre cel mai trist dintre scenarii.

În același timp, am încercat să înțelegem toate îngrijorările voastre, a zecilor de mii de oameni care ați cumpărat deja un bilet sau abonament la edițiile din 2020 și am considerat că este datoria noastră, ca indiferent de deciziile pe care le vor lua autoritățile cu privire la desfășurarea evenimentului în acest an, să vă asigurăm că aveți posbilitatea de a vă transforma abonamentele și biletele din acest an în abonamente și bilete ANYTIME, care vă garantează accesul la una dintre următoarele trei ediții, la alegerea voastră.

Ne-am simțit cu adevărat o mare familie când am văzut cu câtă înțelegere și susținere ați primit vestea noastră, peste 95% dintre dintre cumpăratorii de bilete și abonamente la festivalurile din acest an transformându-le în ANYTIME. Ne-ați arătat, încă o dată, că avem cel mai frumos public pe care și-l poate dori un festival, că nu suntem singuri, că aveți încredere în noi și că așteptați la fel de mult ca noi să ne revedem oricând situația ne-o va permite. Iar pentru toată această răbdare și înțelegere, vă mulțumim!

Experiențele unice Untold și Neversea nu pot fi organizate în condițiile date. Organizatorii își asumă amânarea festivalurilor pentru anul 2021

În contextul incertitudinii care planează asupra industriei de evenimente, a continuării condițiilor stricte prin care oamenii pot lucra împreună dar și a faptului că Ministerul Culturii a trimis în Parlamentul României un proiect de lege care interzice organizarea evenimentelor cu peste 1000 de persoane până pe 31 august 2020, considerăm necesar să ne asumăm noi o decizie finală, care să ofere claritate tuturor celor care așteptau festivalurile din această vară.

Cu inima frântă, dar cu certitudinea că luăm cea mai bună decizie pentru sănătatea și siguranța tuturor românilor, luăm decizia de a amâna UNTOLD și NEVERSEA din acest an, pentru anul 2021.

Este o situație extrem de grea pentru noi toți, suntem cu toții cuprinși de tristețe, însă, așa cum ne-am asumat de fiecare dată, trebuie să punem pe primul loc siguranța tuturor, pentru a ne putea reîntâlni sănătoși și mai puternici în 2021.

În același timp, în condițiile în care s-ar putea păstra pe parcursul întregii veri măsurile de protecție, cum ar fi distanțarea socială, număr limitat la câteva sute de oameni care se pot strânge la un loc, devine imposibil să vă oferim experiența de festival pe care știm că o așteptați și pe care o meritați.

Festivalul este despre bucuria de a fi împreună cu prietenii, despre bucuria de a fi în mulțime alături de alți oameni frumoși, iar orice restricții în acest sens ne-ar face să trăim experiența cu jumătate de măsură. Vom continua să păstrăm legătura cu autoritățile pentru a putea reveni către voi cu noua perioadă de desfășurare a evenimentelor în 2021, în cele mai bune și sigure condiții.

Biletele și abonamentele rămân valabile pentru anul 2021, ”Refund” în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2021 pentru cei care nu vor putea participa

Suntem extrem de recunoscători celor peste 95% dintre cumpărătorii de bilete și abonamente la festivalul din acest an, care le-au transformat în varianta ANYTIME. Pentru toată această încredere vă mulțumim și vă promitem că veți avea parte de cele mai frumoase experiențe la oricare dintre următoarele 3 ediții veți decide să participați!

Toți cei care nu au ales alternativa ANYTIME PASS, vor putea opta în termen de 30 de zile de la data anunțării ediției 2021, pentru transferarea biletului pentru ediția de anul viitor sau pentru a primi un voucher valoric care va putea fi folosit la achiziționarea altor produse ale organizatorilor.

Cei care se vor afla în imposibilitatea de a participa la ediția din 2021 vor putea opta pentru refund în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2021, conform OUG.70 din 14.05.2020. De asemenea, toți cei care au nevoie de suport pentru a își reprograma cazările de la Cluj-Napoca și Constanta sau alte situații apărute ca urmare a acestei decizii, ne pot contacta pentru a le oferi tot suportul de care dispunem.

În același timp, trebuie să rămânem cu toții uniți, să fim înțelegători unii cu alții, deoarece dincolo de tristețea de a nu ne întâlni în acest an, e și datoria noastră de a ne asigura că vor trece cu bine peste această perioadă și miile de furnizori, astfel încât să ne putem baza și în perioada următoare pe aceiași oameni bine pregătiți, pasionați, creativi, oameni fără de care nu am putea organiza an de an festivalurile.

Vom continua să rămânem împreună, să fim aceeași comunitate frumoasă și vom continua să vă aducem bucurie în perioada următoare prin noi initiative, pentru a ne asigura că timpul rămas până când ne vom reîntâlni va trece mult mai ușor!

Magia UNTOLD ne ține împreună!”

 

Actualitate