Actualitate

Moment istoric. A fost prezentată prima imagine a unei găuri negre

Prima imagine a unei gauri negre. Sursa foto: National Science Foundation

În șapte orașe din lume au început la ora 16.00 conferințe de presă și a fost anunțată una dintre cele mai mari descoperiri din astrofizică: o imagine cu ”orizontul” unei găuri negre.

Scris de 
 pe data 
10 aprilie, 2019

Datele de la opt telescoape uriașe de pe patru continente au fost combinate și analizate, ca parte a unui efort uriaș de cercetare.

Astronomii au făcut teorii, calcule, și simulări despre găuri negre, iar acum putem vedea o imagine în premieră cu orizontul evenimentului, câmp gravitațional atât de puternic, încât orice obiect pătrunde în perimetrul său, dispare în gaura neagră.

„Prima observare a unei găuri negre este rezultatul colaborării internaționale la scară largă numite Event Horizon Telescope (EHT), în cadrul căreia cercetători finanțați de UE au avut un rol esențial. Această importantă realizare științifică marchează o schimbare de paradigmă în ceea ce privește modul în care înțelegem găurile negre, confirmă predicțiile teoriei relativității generale a lui Albert Einstein și deschide noi căi de cercetare a universului nostru. Prima imagine a unei găuri negre realizată cu succes a fost dezvăluită în cadrul a șase conferințe de presă care au avut loc simultan astăzi în diverse locuri din lume“, se menționează într-un comunicat al Comisiei Europene.

Pentru a putea observa direct mediul înconjurător imediat al unei găuri negre, Event Horizon Telescope a depus eforturi în vederea modernizării și conectării unei rețele mondiale de opt telescoape răspândite pe glob. Acestea se află în locuri greu accesibile și la altitudini ridicate, inclusiv în munții Sierra Nevada din Spania, pe vulcanii din Hawaii și din Mexic, în munții din Arizona, în deșertul Atacama din Chile și în Antarctica. La această operațiune internațională majoră participă peste 200 de cercetători din Europa, din Americi și din estul Asiei, spune cei de la Comisia Eurpeană.

 

Actualitate