Ministrul Sorina Pintea: Cred că suntem un popor de infractori
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi, cu extrem de multă luciditate, că, în opinia sa, suntem un popor de infractori.
Afirmaţia a fost făcută în cadrul unei dezbateri privind şpaga pe care o dau pacienţii la spitalele de stat, practică înveterată încă de pe timpul comunismului, când oamenii considerau că altfel nu li se dă suficientă atenţie.
„Cred că suntem un popor de infractori”, a spus ministrul Sănătăţii, într-o dezbatere realizată de Inclusiv.
„Am constatat şi de-a lungul carierei mele că, dacă nu există măsuri coercitive, nicio problemă nu se rezolvă. Şi nu se referă doar la sesizarea organelor de cercetare penală, trebuie să fie ceva mai mult decât atât”, a adăugat Sorina Pintea.
„Am publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii modificarea amenzilor pentru măsuri ingienico-sanitare, pentru depăşirea timpilor de staţionare în UPU. Vă spun foarte sincer, m-a amuzat reacţia unora de după şi mă gândeam, sper să nu mă citeze nimeni, eu cred că suntem un popor de infractori.
În momentul în care se măresc amenzile, protestăm. Păi dacă eu n-am de gând să încalc legea, de ce să fiu supărat că cresc amenzile?”, a adăugat ministrul la dezbaterea realizată de Inclusiv.
Interviul integral AICI