Eveniment

Ministerul Justiției a transmis în Madagascar documentele pentru extrădarea fostului primar Radu Mazăre

foto: adevarul.ro

Ministerul Justiției a transmis autorităților judiciare din Madagascar documentele necesare pentru extrădarea fostului primar al Constanței Radu Mazăre, a anunțat, luni, ministrul interimar al Justiției, Ana Birchell. Ea a precizat că dosarul a fost primit deja de ministerul Justiției din Madagscar.

Scris de 
 pe data 
13 mai, 2019

Dosarul cuprinde cererea de extrădare, precum și toate datele cerute.

După cum știți, măsura arestării provizorii a fost dispusă de autoritățile din Madagascar pe o perioadă de 6 zile. Colegii mei au reușit să pregătească dosarul în doar 48 de ore. Dosarul complet de extrădare a foast sigilat de mine personal pe 11 mai, iar ulterior a fost predat Ministerul de Externe și apoi autorităților din Madagascar„, a declarat Ana Birchall.

Ea a precizat că dosarul a fost trimis concomitent și în format electronic la Ministerul Justiției din Madagascar.

Dosarul complet de extrădare a foast sigilat de mine personal, sâmbătă, 11 mai, la ora 20.00 și două minute, iar ulterior a fost predat reprezentantului Ministerului Afacerilor Externe pentru a fi transmis personal prin curier diplomatic autorităților din Madagascar. Concomitent, dosarul de extrădare a fost transmis în format electronic și la Ministerul Justiției din Republica Madagascar, în aceeași seară. În aceeași seară, a zilei de 11 mai, la ora 22.29, Biroul Interpol a confirmat Ministerului Justiției din România că întreaga documentație a fost primită și trimisă inclusiv prin rețeaua Interpol.

În dimineața zilei de 12 mai, un curier diplomatic a plecat în Madagascar cu toate documentele predate, sub sigiliu, de Ministerul Justiției. Aceste documente au fost predate personal în această dimineață, avem și confirmarea de primire, reprezentanților Ministerului Justiției și Ministerului Afacerilor Externe din Madagascar„, a mai spus Birchall.

Luni era ultima zi în care Ministerul Justiției trebuia să trimită documentele necesare extrădării lui Radu Mazăre din Madagascar. Încă de vineri, când Curtea de Apel București a expediat către Ministerul Justiției documentele prin care s-a constatat îndeplinirea condiţiilor legale, Ana Birchall anunțând că sunt 600 de pagini de tradus.

Fostul primar al Constanței Radu Mazăre a fost reținut de autoritățile din Madagascar săptămâna trecută, pe numele său fiind emis un mandat de arestare pentru șase zile.
Radu Mazăre se află, de la finele anului 2017, în Madagascar.

Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, decizia fiind definitivă. De asemenea, o pedeapsă cu executare a fost dispusă şi pentru Cristian Borcea, acesta primind 5 ani. Borcea s-a întors în detenţie după ce a fost eliberat condiţionat în urmă cu câteva luni.

Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

 

Actualitate