Educaţie

Ministerul Educației întreabă părinții și profesorii ce discipline obligatorii să taie de la gimnaziu, câte ore să reducă și ce materii ar trebui introduse

Ministerul Educației a lansat două chestionare online, unul pentru părinți și altul pentru profesori, prin care ministerul vrea să afle câte ore să taie de la disciplinele obligatorii din gimnaziu, ce materii ar trebui eliminate din cele 18 existente, precum și ce discipline ar trebui introduse, au fost trimise către toate școlile din țară, potrivit unei adrese oficiale obținute de Edupedu.ro.

Scris de 
 pe data 
5 martie, 2020

Chestionarele online trebuie completate până pe 15 martie, potrivit documentului semnat de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Luminița Barcari.

Răspunsurile colectate vor fi supuse unei prelucrări automate, utile în elaborarea unei analize de impact privind modificările planurilor-cadru pentru învățământul gimnazial”, scrie în nota obținută de Edupedu.ro.

Pentru revizuirea planurilor-cadru pentru învățământul gimnazial, au fost elaborate două chestionare adresate părinților și profesorilor, principalii agenti implicați în educația elevilor”, se arată în nota oficială.

Click AICI pentru chestionarul pentru părinți

Click AICI pentru chestionarul pentru profesori

Decizia ministerului de a chestiona părinții vine după ce, în urmă cu o săptămână, instituția a stabilit care sunt profesorii care lucrează noile planuri-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, organizați în grupuri de lucru la nivelul Ministerului Educației (detalii aici).

 

Actualitate