Mii de apeluri la 112 după ce a căzut Facebook-ul. Sute de narcisiști, la un pas de sinucidere
Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare.
În cursul dimineții de miercuri, 16 octombrie, mii de persoane aproape că au intrat în stare de șoc după ce, preț de câteva minute, Facebook-ul nu a funcționat.
Serviciul de urgențe 112 a fost asaltat de mii de apeluri din partea unor persoane pentru care timpul s-a oprit în loc.
„Ce fac cu viața mea?!“, „Am un selfie! Unde-l postez! Veniți repede!“ sau „Unde mai scriu eu m*** PSD!? Rușine, Facebook!“ au fost doar câteva dintre problemele reclamate la 112.
De asemenea, sute de persoane care suferă de tulburare narcisică de personalitate au sunat în repetate rânduri amenințând că-și vor pune capăt zilelor. Cu toate acestea, operatorii de la 112 cred că este vorba despre aceeași persoană dementă disperată după atenție.
Surse total de neîncredere spun că ar fi vorba despre Mihai Trăistariu sau Mihaela Rădulescu… Oricum, cică ar fi o vedetă cu Mihai în nume.
Calmează-te! Textul acestui articol nu este o știre reală, este încadrat la rubrica de satiră și umor a publicației noastre, reprezintă un pamflet și trebuie tratat ca atare. Când îi e lumea mai dragă, reporterul nostru special, Mitică Pușcălargă este trimis pe teren. Click AICI pentru mai multe articole scrise de pe tastatura lui obosită.
- Mitica Puscalarga
- pamflet
- Umor