Actualitate

Medicul constănțean Chemal Taner (49 ani) a murit infectat cu COVID19. Aștepta de mai multe zile tratamentul, care nu a mai ajuns

Medicul stomatolog constănțean Chemal Taner (49 ani) a murit joi noapte într-un spital din bucurești, fiind infectat cu COVID19. Mediafax anunță că, aflat în stare gravă, pacientul a așteptat în ultimele zile să primească tratamentul cu remdesivir, însă acesta nu a mai ajuns la timp pentru a-l salva.

Scris de 
 pe data 
24 iulie, 2020

Medicul constănțean Taner Chemal, unul dintre cei mai apreciaţi implantologi şi specialişti în chirurgie orală din România, a murit, joi, la spitalul Colentina, unde fusese internat cu COVID-19.

Taner Chemal, în vârstă de 49 de ani, a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Pe 15 iulie a fost internat la Spitalul Colentina din Bucureşti pentru că starea sa de sănătate s-a înrăutăţit. În ultimele zile, el aştepta să primească tratamentul cu remdesivir, dar a încetat din viaţă înainte ca acesta să ajungă, informează Mediafax.

Dr. Chemal Taner, specialist în implantologie avansată, chirurgie orală şi parodontologie, era fondatorul clinicii Implantodent din Constanţa şi unul dintre pionierii chirurgiei stomatologice din România, realizând în premieră mai multe intervenţii extrem de complicate.

Dr. Taner Chemal s-a născut la data de 29 mai 1971, la Constanța. A absolvit Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie dr. Carol Davila din București, promoția 1991 – 1997. Din anul 1998 își desfășoară activitatea în mediul privat, punând bazele unei afaceri de succes în domeniu, Implantodent Medical, care funcționează la București și Constanța. În perioada 2006 – 2008 a urmat un program de masterat în parodontologie la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Gr. T. Popa din Iași, iar în perioada 2011 – 2012 un masterat în implantologie la GIDE – UCLA, Los Angeles. A urmat doctoratul în implantologie dentară la Facultatea de Stomatologie din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Dr. Carol Davila din București. A fost unul dintre cei mai renumiți specialiști în implantologie. De-a lungul timpului, a urmat numeroase cursuri de specializare în străinătate: SUA, Israel, Suedia, Corea, Gemania, Franța, Anglia, Portugalia, Italia. A fost membru al Societății Române de Reabilitare Orală, Societății Române de Implantologie Orală și Biomateriale, Societății de Stomatologie Estetică din România, Academy of Osseointegration, European Association for Osseointegration, International Team for Implantology, International Congressof Oral Implantologists și American Academy of Implant Dentistry.

Uniunea Națională a Asociațiilor Stomatologice din România a trasmis, vineri dimineață, un mesaj de condoleanțe pe Facebook:

„Vestea că unul dintre cei mai renumiți medici stomatologi români ai momentului, Dr. Taner Chemal, a plecat dintre noi lasa în sufletul și conștiința tuturor un gol ce nu va putea fi umplut niciodată.
Un exemplu de etică, perseverență, tenacitate și bun simț, Dr Taner a fost întotdeauna alături de AMSMB și UNAS și a raspuns fără ezitare DA atunci cand a putut să sprijine activitățile noastre profesionale.
A format în jurul său o echipă de profesioniști cărora a reușit să le insufle pe lângă abilitățile profesionale desăvârșite niște principii morale pe care rar le mai întâlnim în prezent în rândul colegilor și al semenilor noștri.
Mii, poate chiar zeci de mii de pacienți sunt beneficiarii tratamentelor implanto-protetice realizate de el și echipa sa, unele dintre ele în premieră mondială.
A fost, este și va rămâne un stomatolog, un coleg, un tată, un soț, un OM – exemplu pentru noi toți!
Transmitem familiei și tuturor celor apropiați sincere condoleanțe!

Nu vei disparea niciodată din amintirea și din sufletele noastre, dragă Taner!”

Actualitate