Medic ATI, decedat după ce s-a infectat cu COVID. Refuzase să se vaccineze, iar soția lui, tot medic, este în stare gravă
Un medic în vârstă de 65 de ani a murit după ce s-a infectat cu virusul SARS-CoV2, iar soția lui este internată cu o formă a bolii ce evoluează din medie spre severă. Amândoi refuzaseră să se vaccineze anti-COVID.
Ilie Bloţu era medic primar ATI – Anestezie şi Terapie Intensivă, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea, avea 65 de ani şi era catalogat drept un „foarte bun profesionist”, informează adevarul.ro.
În urmă cu două săptămâni s-a internat la spital, cu o formă severă, după ce a contractat virusul SARS – CoV-2, cel mai probabil la serviciu. Starea de sănătate s-a alterat în ultimele zile, fiind intubat chiar în secţia în care lucra.
Duminică seara, 4 aprilie, organismul său a cedat.
Se număra printre medicii care au refuzat să se vaccineze, în ciuda pericolului uriaş pe care-l prezenta locul său de muncă. Soţia acestuia, de asemenea medic primar ATI, dar în cadrul Spitalului de Obstetrică Ginecologie din Râmnicu Vâlcea, abia îşi depusese de câteva zile cererea de pensionare, când a aflat că este şi ea infectată.
Acum este internată în cadrul altui spital care aparţine tot de SJU, Spitalul Vechi din Râmnicu Vâlcea, la Secţia Boli Infecţioase, cu o formă medie spre severă.
- coronavirus
- medici coronavirus