Eveniment

Mazăre rămâne după gratii. Judecătorii i-au respins contestația în anulare, decizie definitivă

Sursa foto: Mediafax

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre rămâne în închisoare, după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins joi contestația în anulare, anunță Agerpres. Decizia este definitivă.

Scris de 
 pe data 
24 ianuarie, 2020

Radu Mazăre solicitase să-i fie anulată condamnarea de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje, pentru că a fost extrădat ilegal din Madagascar.

Fostul primar a declarat în sala de judecată că a fost extrădat din Madagascar pentru a fi prezentat în România „ca un trofeu” înainte de alegeri, iar predarea sa autorităţilor române a fost „frauduloasă”.

Sigur că numele meu e și notoriu și controversat. De-a lungul carierei m-am străduit să fac lucruri bune şi să-i ajut pe mulţi. Aducerea mea s-a făcut înainte de alegeri pentru a fi prezentat ca pe un trofeu. Acolo fiind (n.r. în Madagascar), s-au făcut presiuni în fiecare zi asupra mea pentru a semna că sunt de acord să renunţ la legea din Madagascar.

Eu am cerut să fiu prezentat în faţa unui judecător. (…) A început ca o procedură de extrădare legală şi a sfârşit ca o predare frauduloasă. Scopul este evident. Am văzut o corespondenţă a Interpol şi am văzut că cei de acolo se grăbeau să mă predea fără a fi prezent în faţa unui judecător”, a spus Radu Mazăre, potrivit Agerpres.

Avocatul lui Radu Mazăre a solicitat ca fostul primar să fie trimis înapoi în Madagascar, pentru a fi reluată procedura de extrădare, însă judecătorii au respins această cerere.

În mai 2019, Radu Mazăre a fost adus sub escortă în România, fiind extrădat din Madagascar, pentru a executa o condamnare de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia.

 

Actualitate