Mazăre a fost preluat de polițiștii români. Va ajunge în această seară, la ora 20, în București
Radu Mazăre, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare, urmează fie adus, luni, în România, sub escorta Poliţiei, după ce autorităţile din Madagascar au admis solicitarea de extrădare din partea ţării noastre, potrivit Poliţiei Române.
Radu Ştefan Mazăre este în custodia Poliţiei Române, anunţă reprezentanţii instituţiei, precizând că întoarcerea fostului primar al Constanţei pe teritoriul României va avea loc luni.
„La această oră, persoana urmărită internaţional, Radu Ştefan Mazăre, este în custodia Poliţiei Române. Vă reamintim faptul că, la nivelul Poliţiei Române, s-a constituit o escortă, care s-a deplasat în Republica Madagascar, pentru preluarea persoanei urmărite internaţional, întoarcerea pe teritoriul României urmând a avea loc în cursul acestei zile”, anunţă luni dimineaţă Centrul de Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că fostul primar al Constanţei va sosi pe Aeroportul Henri Coandă Bucureşti, luni seară, la ora 20.10, fiind posibil ca aeronava cu care vine Radu Mazăre să aibă escală la Paris.
Potrivit procedurilor, după ce este adus în ţară, fostul primar trebuie încarcerat şi apoi plasat în perioada de carantină de 21 zile.