Actualitate

Măsuri pe care trebuie să le respecți pentru a vota la alegerile locale de duminică

Autoritatea Electorală Permanentă a publicat ordinul emis de ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne privind regulile de protecție sanitară pe care alegătorii trebuie să le respecte având în vedere contextul pandemic generat de COVID-19.

Scris de 
 pe data 
25 septembrie, 2020

Accesul alegătorilor în sediul secției de votare se va face eșalonat spre a evita aglomerările din interiorul acestuia. Alegătorii sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, și să își dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secției de votare și la ieșirea din acesta.

Dacă este aglomerație la intrare, personalul de pază va asigura distanțarea de minimum un metru între persoane.

Persoanele care prezintă un risc crescut de a dezvolta o formă gravă de COVID-19 (de exemplu, vârsta peste 65 de ani, persoane ce se declară cu diabet zaharat sau alte boli cronice, persoane cu imunitate deficitară) pot solicita acces prioritar în localul de vot.

La intrarea în sediul secției de votare va fi organizat un filtru asigurat de către personalul tehnic dotat cu termometru, materiale de protecție sanitară și flacon cu dezinfectant.

Alegătorii vor fi termometrizați cu ajutorul unui termometru noncontact. Persoanele care nu au febră își vor dezinfecta mâinile și vor intra în secția de votare, cu masca de protecție care să acopere gura și nasul și păstrând o distanță de un metru față de alte persoane.

În cazul în care un alegător nu dispune de mască de protecție, acestuia i se va pune la dispoziție o mască, pe care o va purta pe tot parcursul prezenței în interiorul sediului secției de votare și în localul de vot. După exprimarea votului, alegătorii vor părăsi imediat sediul secției de votare urmând traseele indicate.

Dacă un alegător prezintă simptome respiratorii evidente (de exemplu, tuse, rinoree, dificultăți în respirație) sau este febril (este depistat cu temperatură de peste 37,3ºC), personalul tehnic al birourilor electorale ale secțiilor de votare va organiza accesul prioritizat al acestuia în localul de vot, astfel:

  • alegătorul va purta mască, astfel încât să acopere nasul și gura, și va fi menținut la distanță de celelalte persoane în exteriorul sediului secției de votare;
  • se va identifica rapid numărul secției de votare la care alegătorul este arondat și va fi anunțat președintele biroului electoral al secției de votare de existența cazului unui alegător ce necesită acces prioritizat;
  • în localul de vot se vor face pregătirile necesare, astfel încât respectivul alegător să petreacă cât mai puțin timp în interiorul acestuia;
  • alegătorul își va dezinfecta mâinile și va fi condus de către un membru al personalului tehnic până la intrarea în localul de vot, evitând contactul fizic cu suprafețele sau cu alte persoane;
  • după îndeplinirea cu celeritate a formalităților prevăzute de lege, alegătorul va vota în cabina de vot care este mai apropiată de intrare. După votare, alegătorul va fi condus în afara sediului secției de votare
  • cabina de vot va fi dezinfectată, iar acolo unde este posibil, după primul alegător febril și/sau cu simptome respiratorii, cabina va fi rezervată până la sfârșitul zilei de votare doar alegătorilor febrili și/sau cu simptome respiratorii;
  • alegătorului i se va recomanda purtarea măștii de protecție până la domiciliu, evitarea transportului în comun, contactarea medicului de familie sau a serviciului 112, după caz;
  • în cazul în care starea medicală a alegătorului este deteriorată, se va contacta serviciul 112, iar acesta va fi izolat într-o sală separată, evitând contactul cu alți alegători sau cu alte persoane, și va fi supravegheat până când va fi preluat de personalul medical.
  • Alegătorii vor intra în secție eșalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenți, în același timp, mai mult de 5 alegători și să se respecte distanțarea de minimum 1 metru între persoane.

În sala de vot, fiecare votant va fi instruit să poziționeze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic, astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal. Dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură, după care își va dezinfecta mâinile.

Pentru a fi identificat, alegătorul își va îndepărta pentru scurt timp masca, la o distanță de minimum 1,5 metri față de operatorul de calculator și membrii secției de votare. După identificare, alegătorul își va repoziționa masca, astfel încât să acopere nasul și gura.

Alegătorii îşi pot exercita dreptul de vot în unitatea administrativ-teritorială de domiciliu sau de reședință, după caz, numai în baza unuia dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:
• cartea de identitate;
• cartea electronică de identitate;
• cartea de identitate provizorie;
• buletinul de identitate;
• paşaportul diplomatic;
• paşaportul diplomatic electronic;
• paşaportul de serviciu;
• paşaportul de serviciu electronic;
• carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.

Alegătorul care deține un act de identitate al cărui termen de valabilitate ar fi expirat în perioada 1 martie – 27 septembrie 2020 își poate exercita dreptul de vot în baza acestuia.

După identificare, fiecare votant se va îndrepta către biroul sau banca la care se află membrul secției care îi va prelua semnătura în lista electorală. Alegătorul va pune actul de identitate pe biroul sau banca respectivă, astfel încât să nu fie necesară atingerea acestuia de altă persoană și va semna în lista electorală. Pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât aceștia să le poată prelua singuri.

Apoi alegătorul va lua singur buletinele de vot şi ştampila cu mențiunea „VOTAT”, va merge singur în cabina închisă, unde va aplica ştampila cu mențiunea „VOTAT” înăuntrul patrulaterului care cuprinde lista de candidați sau numele candidatului pe care îl votează. Pentru alegerea consiliului local, a consiliului județean, a primarului, a președintelui consiliului județean, precum și a primarului general și a consiliului general al municipiului București, fiecare alegător are dreptul la câte un singur vot. Votul este secret.

Prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă.

După ce a votat, alegătorul îndoaie buletinele de vot astfel încât pagina albă care poartă ștampila de control să rămână în afară și le introduce în urnă, având grijă să nu se deschidă. Îndoirea greșită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat. În cazul în care buletinul de vot se deschide în așa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează și se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se mențiune despre aceasta în procesul-verbal al operațiunilor de votare.

După ce votează, alegătorul își va aplica singur, la indicația și sub supravegherea membrilor secției de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu mențiunea „VOTAT” pe actul de identitate.

Alegătorul care din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului secției de votare, nu poate să voteze singur,
are dreptul să cheme în cabina de votare, în scopul de a-l ajuta, un însoțitor ales de el. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor secției de votare sau al candidaților.

Votarea cu urna specială:

În raza unei secții de votare se utilizează o singură urnă specială. Membrii biroului secției de votare și personalul de pază care însoțesc urna specială trebuie să poarte mască și mănuși ce trebuie schimbate sau dezinfectate la părăsirea fiecărei incinte.

Echipa care transportă urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanților din alte cauze decât COVID-19, la unitățile sanitare non-COVID, la unitățile medico-sociale, azile de bătrâni, penitenciare și centre de reținere și arestare preventivă. Apoi urna specială va ajunge la unitățile sanitare COVID-19 și la adresele persoanelor izolate și carantinate.

Cei care merg cu urna specială nu vor intra în locuința în care se află alegătorul și vor realiza toate formalitățile la intrarea în aceasta, asigurând o distanță de minimum 1 metru.

În unitățile sanitare, cămine de bătrâni, centre sociale, accesul urnei speciale se va face conform normelor de protecție sanitară aplicabile acestora. Echipamentul de protecție pentru cei care însoțesc urna specială va fi asigurat de către unitatea sanitară, în conformitate cu nivelul de echipare corespunzător secției respective.

Alegătorul care votează prin intermediul urnei speciale și celelalte persoane vor purta obligatoriu mască.

Alegătorul cu drept de vot care nu se poate deplasa la sediul secției de votare din cauză de boală sau invaliditate, dacă are domiciliul sau reședința în localitatea sau sectorul municipiului București în care se află secția de votare, poate solicita urna sepcială. Acesta trebuie să formuleze o cerere scrisă, tehnoredactată sau întocmită olograf, să o dateze și semneze. Cererea va cuprinde obligatoriu: numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau reședința, seria și numărul actului de identitate al alegătorului. Cererea va fi însoțită de copii ale actelor din care rezultă starea de sănătate sau de invaliditate.

Cererea se depune numai la secția de votare la care este arondat imobilul unde alegătorul solicită să se deplaseze urna specială, în preziua votului – 26 septembrie 2020, între orele 18.00 și 20.00, cu excepția situațiilor în care cauza de boală sau invaliditate survine ulterior. Cererea poate fi depusă prin intermediul oricărei persoane.

Actualitate