Mașinile Patriarhiei, scutite de la plata taxei pentru mașinile Euro 3 care intră în centrul Capitalei
Proiectul de hotărâre pentru introducerea vinietei pentru Bucureşti şi Ilfov, de la 1 ianuarie 2020, a fost pus în dezbatere publică de Primăria Capitalei.
Primarul Gabriela Firea, a anunțat, pe 14 august, că va fi introdusă o vinietă specială pentru mașinile din afara Bucureștilor și județului Ilfov care circulă în oraș, precum și restricții de circulație pentru mașinile vechi.
Ca justificare, Firea a invocat circulația sufocantă care produce poluare în oraș.
De la plata noilor taxe vor fi exceptate mai multe categorii de autovehicule, între care cele ale serviciilor de urgenţă, ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, ale Societăţii Transport Bucureşti, cele adaptate special pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi autovehicule aparţinând Patriarhiei Române.
Întrebat despre aceste excepții, Sorin Chiriță, city managerul Capitalei, a explicat în emisiunea Adriana Nedelea LA FIX că măsura este valabilă doar pentru activitățile sociale ale Patriarhiei.
„Patriarhia Română are niște unități sociale și ne referim la mașinile folosite la aceste unități sociale. Am primit în comunicări că Patriarhia încă nu a reușit să achiziționeze autoturisme nepoluante. Dar este doar pentru activitățile sociale ale Patriarhiei, au zone în care îngrijesc copii, bătrâni, au centre de zi.“, a susţinut Chiriţă.