Administraţie Social

Mașina confiscată și amendă de 30.000 de lei pentru cei care aruncă deșeuri la întâmplare

Sursa foto: Ordinea.ro

În cursul zilei de astăzi, primarul municipiului Constanța și comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu au semnat astăzi un protocol de colaborare prin care cele două instituții vor colabora îndeaproape pentru sancționarea celor care consideră că domeniul public este coșul lor de gunoi.

Scris de 
 pe data 
1 martie, 2021

În cursul zilei de astăzi, primarul municipiului Constanța și comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu au semnat astăzi un protocol de colaborare prin care cele două instituții vor colabora îndeaproape pentru sancționarea celor care consideră că domeniul public este coșul lor de gunoi.

Nu o singură dată am anunțat faptul că polițiștii locali au sancționat persoane care aruncau molozul produs din construcții pe malul lacului Siutghiol sau lângă platformele de gunoi în loc să-l ducă în spațiul special amenajat din incinta Portului Constanța – zona Poarta 9 sau că angajați ai unor societăți comerciale depozitau deșeurile reciclabile la tomberoanele din zona blocurilor în loc să dețină contract pentru acest tip de deșeuri și să uziteze de el.

Campaniile de informare ale Primăriei au fost ignorate de cei cărora nu le pasă că atât ei, cât și semenii lor ajung să trăiască printre gunoaie, că în loc să mirosim iarba, mirosim gunoaiele aruncate de ei.“, a transmis Primăria Constanța.

Primarul Vergil Chițac susține că toleranța va fi zero pentru cei care nu respectă legea.

Toleranță zero celor care consideră că orașul nostru este groapa lor de gunoi. Acordul cu Garda de Mediu, pentru care îi mulțumesc doamnei Steluța Popescu și colegilor săi care vor face echipă cu lucrătorii Poliției Locale, este semnalul că a început curățenia de primăvară“, a declarat Chițac.

Începând de astăzi, polițiștii locali în colaborare cu comisarii de mediu vor derula zilnic acțiuni comune de identificare și depistare a persoanelor care poluează mediul înconjurător prin depozitarea necontrolată a deșeurilor de orice fel în zone care sunt cunoscute că au devenit focare de infecție și nu numai.

Persoanele surprinse riscă amenzi de 30.000 de lei și măsura complementară a confiscării autovehicului folosit pentru săvârșirea contravenției, în conformitate cu Hotărârea de Guvern 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României.

Actualitate