Social

Maraton de alergare pentru autism în stațiunea Mamaia

Mai bine de 2.000 de oameni sunt așteptați să ia parte, în luna mai, la un eveniment sportiv unic în lume: un ultramaraton de 24 de ore pe nisipul din staţiunea Mamaia.

Scris de 
 pe data 
12 aprilie, 2018

Evenimentul sportiv „Alerg 24h Autism Marea Neagră” este organizat de Centrul Psihologic Marea Neagră şi are menirea de a promova drepturilor de integrare în comunitate a persoanelor care suferă de această afecțiune.

Participanții la eveniment trebuie să creeze echipe de minim 20 de prieteni, alături de care se vor bucura de o experiență inedită, apoi să se înscrie la maraton pe www.alergpentruautism.ro .

Maratonul va începe sâmbătă, 05 mai, la ora 10:00, în Piațeta Perla din staţiunea Mamaia, având un traseu de 3 kilometri. Participanţii vor alerga în buclă traseul, ziua şi noaptea, astfel încât, echipa care va aduna cei mai mulți kilometri va fi declarată câștigătoare.

Evenimentul este organizat de psihologul Adrian Gemănaru, căruia ideea organizării sale i-a venit chiar în timpul unui ultramaraton de 100 de kilometri desfășurat în Franța pe care psihologul l-a finalizat cu brio şi în urmă căruia a reuşit să finanţeze, cu ajutorul sponsorilor, proiectul “Camera Virtuală”, menit să sprijine copii diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist.

După ce în 2016 am alergat în afară țării un ultramaraton de 100 de km, am vrut ca următoarea competiție la care să particip să fie un eveniment de 24 de ore. Mi-am dorit ca aceste 24 de ore de alergare să le petrec pe malul mării, din dorința de a prinde răsăritul. Câțiva prieteni au fost de acord să mă susțină în această încercare, iar după ce am anunțat evenimentul pe rețelele de socializare, am găsit repede o echipă de alți 20 de oameni care s-au alăturat iniţiativei. Cu două săptămâni înaintea evenimentului a apărut ideea de echipe și am reușit să ne strângem 150 de oameni în 6 echipe, iar cu câteva zile înainte de start erau deja 16 echipe ce conțineau 500 de alergători. Surpriză mare a fost că la start au venit aproape 1.000 de oameni care doreau să participe la eveniment. A fost un eveniment atât de spectaculos, atât de angrenant şi interactiv, încât imediat după concurs am primit deja sute de cereri pentru o nouă ediţie. La această a doua ediţie, aşteptăm peste 2.000 de oameni”, a declarat Adrian Gemănaru.

Efortul deosebit realizat de fiecare echipă participantă va fi recompensat cu trofee și medalii sub forma hărţii judeţului, fiind evidenţiate principalele staţiuni turistice ale litoralului românesc.

Evenimentul sportiv „Alerg 24h Autism Marea Neagră” este o metodă inedită de a promova litoralul românesc la nivel internaţional, dar și o șansă de apropiere între oameni și un motor care îi va stimula să se comporte ca unul.

Prin formatul competiţiei, dorim să scoatem în evidenţă forţa oamenilor de a acţiona ca un întreg şi de a depăşi împreună greutăţi fizice şi psihice. Fiecare echipă va avea pe plajă instalată o torţă, care va reprezenta viața echipei pe tot timpul evenimentului, iar în situaţia în care echipa va rămâne fără niciun concurent pe timpul nopţii, atunci torţa va fi stinsă, iar echipa va părăsi concursul. Este o cursă în care trebuie să încerci să supravieţuieşti cât mai mult, finalizarea concursului fiind la 24 de ore faţă de startul lui. Traseul competiţiei măsoară o distanţă de 3 kilometri, pe care concurenții îl pot parcurge de câte ori doresc. Important este ca, la jumătatea traseului, acolo unde există punctul de întoarcere, fiecare participant să-şi ridice jetonul pe care va trebui să-l introducă în cutia echipei sale, la finalul buclei. Va fi un eveniment foarte interesant, presărat cu multe surprize”, a spus Adrian Gemănaru, organizatorul evenimentului sportiv de la malul Mării Negre.

 

Actualitate