Actualitate

MApN caută să angajeze 4.159 de SGP-iști. Beneficii: salarii mizere, umilințe și o viață cu restricții

Pus în fața unui val fără precedent de demisii din rândul soldaților și gradaților profesioniști, Ministerul Apărării Naționale a dat drumul la angajări.

Scris de 
 pe data 
3 mai, 2023

4.159 de SGP-iști vor fi încadrați în perioada următoare, perioada de înscriere fiind între 2 mai și 16 iunie.

Abia s-au abținut generalii și mințile luminate din Minister să nu înceapă anunțul cu titlul: „Se caută fraieri…”.

La o asemenea hemoragie de soldați din sistem, MApN ar fi trebuit să prioritizeze identificarea și rezolvarea cauzelor pentru miile de demisii din Armată, dar nu a făcut-o dintr-un simplu considerent: Nu îi pasă! Nu îi pasă că personalul aflat la baza ierarhiei militare este plătit mai prost decât o femeie de serviciu dintr-o primărie de comună, că soldații sunt umiliți și agresați de superiori la ordinea zilei, că drepturile la odihnă, diurnă, cazare etc ale acestora sunt încălcate permanent, că militarul român este tratat de comandați și statul român precum muncitorii necalificați aduși din cine știe ce țări asiatice.

În momentul de față, MApN tratează doar efectele, dar nu cauza. Se vor angaja 4000 de SGP-iști doar pentru a crea un nou exod de plecări, când cei înrolați vor vedea că Aramata îi umilește și își bate joc de drepturile și de viața lor. Important este însă ca din acest rulaj continuu de militari, generalii să mai aibă, din când în când, pe cine trimite la aplicații sau să facă de pază prin unități.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis Agerpres, la nivelul structurii de forţe a Armatei României se organizează una dintre cele mai ample campanii de recrutare şi selecţie pentru ocuparea a 4.159 de posturi de soldaţi/gradaţi profesionişti.

Astfel, arată sursa citată, în perioada 2 mai – 16 iunie, candidaţii care optează pentru dobândirea calităţii de soldat profesionist pot solicita înscrierea în cadrul centrelor militare zonale, judeţene sau de sector (după caz) pe a căror rază de responsabilitate îşi au domiciliul.

Calendarul de recrutare şi selecţie a candidaţilor este următorul:

  • înscrierea: 2 mai – 16 iunie;
  • evaluarea psihologică, evaluarea capacităţii motrice, interviul: 22 mai – 23 iunie;
  • examinarea medicală: 6 – 30 iunie;
  • termenul final de întocmire a dosarelor: 21 iulie.

Adresele centrelor militare pot fi găsite accesând link-urile: www.defense.ro/cariera-recrutare-mapn-ro şi pe www.recrutaremapn.ro/contactbir.php, informează ministerul.

Soldaţii (şi gradaţii) profesionişti (SGP) constituie cel mai numeros corp de personal militar şi îndeplinesc funcţii de execuţie specifice luptătorilor şi specialiştilor militari, în cadrul unor microstructuri de tip echipă, echipaj, post de luptă sau grupă/similare. SGP pot îndeplini şi funcţii de comandă la nivelul acestor microstructuri, spune MApN, care adaugă că SGP participă nemijlocit la procesul de instrucţie individuală şi colectivă, asigură exploatarea şi întreţinerea tehnicii şi armamentului din dotare şi a infrastructurii de instruire şi pot executa misiuni de pază a obiectivelor militare.

„Alături de ceilalţi militari, SGP au misiunea nobilă de păstrare a integrităţii şi suveranităţii statului, a apărării cetăţenilor ţării. De asemenea, sunt chemaţi în orice situaţie care afectează desfăşurarea normală a vieţii (calamităţi, dezastre naturale sau tehnologice etc.)”, se precizează în comunicat.

SGP constituie principala sursă de formare a subofiţerilor în activitate şi pot fi selecţionaţi la programele de formare a maiştrilor militari în activitate, precum şi în vederea participării la cursurile organizate pentru admiterea în învăţământul superior sau la cursul de formare a ofiţerilor în activitate, mai arată Ministerul Apărării.

Actualitate