Mama unei fetiţe de 2 ani, amendată de poliţişti pe motiv că micuţa face zgomot în apartament
Poliţiştii gălăţeni au sancţionat-o pe mama unui copil de 2 ani şi 7 luni, iar în procesul verbal au scris că fiica ei a tulburat liniştea vecinilor.
Părinţii fetiţei au fost nevoiţi să ducă copilul la bunici după ce oamenii legii au venit de mai multe ori la uşa lor pe motiv că au primit reclamaţii că micuţa face gălăgie şi consideră că sunt victimele unui abuz.
„Sus-numita, în timp ce se afla în locuinţa sa, nu a luat măsuri de supraveghere a fiicei sale în vârstă de 2 ani şi şapte luni care a tulburat liniştea locatarilor prin producerea de zgomote şi larmă”, au scris poliţiştii în procesul verbal completat pe 5 mai.
Tatăl copilului a declarat pentru Mediafax că au fost mai multe reclamaţii făcute de un singur vecin, un poliţist care locuieşte în apartamentul situat la etajul inferior.
Bărbatul a povestit că a mers la secţia de Poliţie şi le-a explicat oamenilor legii că familia sa respectă normele de convieţuire într-o comunitate.
„El (vecinul – n.r.) s-a simţit foarte deranjat de când ne-am mutat. Am aflat că lucrează la Poliţie şi vine noaptea de la muncă. În decembrie ne-a reclamat, a venit sectoristul a constatat că era vorba despre un copil mic.
Am fost la secţie şi am făcut o declaraţie conform căreia copilul este mic, scapă jucării şi că încercăm să oprim zgomotele. Asta ca să închidem povestea.
Ulterior, în martie a venit un alt echipaj la noi. Copilul era cu bunica, ea s-a speriat. În ajunul Paştelui, la ora 8 dimineaţa, alţi poliţişti au venit la noi. Noi stăm la etajul 6. Cică ar fi reclamat cineva că în bloc se aude muzică populară, dar au venit doar la noi. Şi vecinul a venit la noi la uşă, ne-a spus să-l lăsăm să trăiască. Dar noi nu facem nimic deosebit.
Parchetul este vechi, scârţîie, copil mai fuge când venim acasă, se bucură, sau când îl băgăm la baie, fuge de noi. Nu facem petreceri, nu s-a mai plâns nici un vecin, ne culcăm la ora 22,00”, spune Ionuţ, tatăl copilului.
Săptămâna trecută, poliţiştii au venit din nou la uşa familiei. De data aceasta, mama a primit un avertisment deoarece copilul ar fi făcut din nou zgomot. Ca urmare, părinţii au decis să ducă, în fiecare zi, copilul la locuinţa bunicii.
„Săptămâna trecuta au venit din nou poliţiştii la noi la uşă. Direct la noi au venit, nu s-au oprit la alte uşi.
Au scris în procesul verbal cuvintele zarvă, larmă. Sancţiunea este pe numele mamei, a primit avertisment. Eu nu vreau să fac un caz din povestea asta, dar nici nu-mi doresc să fiu abuzat.
Ca primă măsură, am decis să duc fetiţa la bunica sa în fiecare zi. O scot pe stradă zilnic, în plină epidemie, doar ca să nu mai am reclamaţii”, a precizat Ionuţ.
Părinţii copilului vor să conteste avertismentul primit deoarece consideră că este vorba despre un abuz. Ei se vor consulta cu un avocat şi vor decide care este calea de urmat în perioada următoare.
- copii
- mama amendata
- politisti amenda