Social

Mamă în România: Aproape că nu există familii cu copii mici în jurul meu care să nu se gândească la emigrare

Mă bate din ce în ce mai des gândul să plec din țara asta. De iubit, o iubesc, că doar face parte din mine, iar în zilele senine văd clar cum multe lucruri se schimbă în bine și cum oamenii se civilizează puțin câte puțin. Dar lucrurile se întâmplă lent, iar eu nu am timp!

Scris de 
Constanta de Azi
 pe data 
27 martie, 2019

Îmi cresc copiii și vor începe școala. Hibele școlii românești sunt atât de multe și atât de adânci, încât nici dacă s-ar tripla mâine bugetul pentru educație lucrurile nu s-ar putea schimba radical.

Nu cred că în următorii 10- 15 ani școala românească va reuși să își adapteze curricula la vremurile actuale, să modernizeze programa și modul de predare și să aducă la catedră dascăli profesioniști, bine plătiți, pasionați, dedicați, empatici, oameni model. Dacă lucrurile se vor schimba peste 20 de ani, nu mă ajută prea mult. Copiii mei merg la școală mâine. Eu am nevoie ca schimbarea să se facă… ieri.

În plus, de multe ori mă gândesc că eu nu-i cresc și nu-i educ pentru țara aceasta. În țara aceasta ți-e bine dacă ești croit după chipul și asemănarea ei. Iar ei, iertată să-mi fie modestia, nu-i seamănă. Lor le insuflu valori care par prostii pe malul Dâmboviței.

Mi-e teamă că le vor scuipa semințe în cap netrebnicii, că nu vor ști să facă mișmașuri, că vor fi catalogați drept fraieri, că se vor uita neputincioși cum alții vor ajunge departe dând din coate, în timp ce ei vor bate pasul pe loc fiind onești, verticali și atenți la nevoile celor din jur.

Clasa aceasta politică nu mă reprezintă, nu am încredere că va duce țara în direcția bună. Cel mai probabil, nici următorii aleși n-o vor face, iar când ai aproape 40 de ani nu mai ai răbdarea să vină cei buni. Nu am timp să aștept să se îmbogățească toți până să se apuce de treabă și nu mai am naivitatea necesară ca să mai pot crede că în următoarea decadă vor ajunge să ne reprezinte ”ai noștri”. Nu mai am forță să duc în spate toți cameleonii.

Pe de altă parte, ceea ce familia mea are aici nu ar avea nicăieri în lume. Aici ne sunt părinții și rudele, oamenii pe care îi iubim și care ne-ar sări în ajutor la primul apel. Aici știu că am pe cine să sun în creierii nopții fără să-mi fac probleme că deranjez. Aici sunt oamenii care-mi adoră copiii.

Textul este scris de Theodora Fințescu și îl puteți citi integral AICI.

 

Actualitate