Mai multe vacanțe pentru elevi în viitorul an școlar
Conform calendarului aprobat de ministrul Educaţiei, în viitorul an şcolar elevii vor avea o programă mai încărcată şi vacanţe multe şi lungi.
Conform ordinului semnat de ministrul Educaţiei, Valentin Popa, anul şcolar 2018-2019 va începe pe 10 septembrie şi se va încheia pe 15 iunie.
Vacanţa de iarnă rămâne de 3 săptămâni, iar cea de primăvară va fi mai lungă decât anul acesta: două săptămâni, în loc de una.
Vacanţa de iarnă va începe pe 22 decembrie şi se va termina pe 13 ianuarie 2019, pentru că peste doar două săptămâni, elevii să aibă parte de o nouă vacanţă, cea intersemestrială.
Vacanţa de primăvară va fi între 20 aprilie şi 5 mai, iar cea de vară va începe pe 15 iunie şi se va termina pe 15 septembrie.
Ministerul a propus, iniţial, vacanţa de iarnă de două săptămâni, dar reprezentanţii elevilor şi ai părinţilor au fost cei care au cerut mai mult.
Un program special vor avea elevii din învăţământul primar şi cei din clasele terminale. Astfel, cei mici vor avea o vacanţă suplimentară, între 27 octombrie şi 4 noiembrie 2018, elevii de clasa a XII-a vor termina cursurile pe 31 mai 2019, cei de clasa a VIII-a, pe 7 iunie 2019.