Actualitate

MAI blochează ancheta privind abuzurile Jandarmeriei din 10 august. Imaginile cu violențele jandarmilor nu au mai ajuns la procurori

Sursă foto: romania-insider.com

Ministerul de Interne, condus de Carmen Dan, a clasificat imagini de la violenţele din 10 august, anunţă surse Realitatea Tv. Mai exact, imagini care suprind violenţe ale jandarmilor nu au fost furnizate Parchetului Militar. 

Scris de 
 pe data 
10 septembrie, 2018

Concret, prin refuzul furnizării acestor informaţii, Carmen Dan blochează ancheta şi ascunde adevărul: cine sunt autprii violenţelor din Piaţa Victoriei.

Totodată, Ovidiu Raeţchi, deputat PNL şi membru în comisia de Apărare, a anunţat luni, pe pagina sa de Facebook că ministrul de Interne a transmis forului menţionat raportul secret al intervenţiei Jandarmeriei la protestul din 10 august. „Singurul motiv al secretizarii il reprezinta incercarea de a musamaliza adevarul despre represiune”, scrie Raeţchi, care mai atrage atenţia că invocarea unui interes superior al statului pentru a bloca accesul cetatenilor la adevar si la informatii de interes public major constituie o practica specifica statelor totalitare.

„Am primit la Comisia de Aparare a Camerei Deputatilor raportul secret al doamnei Dan despre represiunea din 10 august. Secretizarea acestuia reprezinta, in mod evident, un abuz. Nu exista niciun element care trebuie ascuns de ochii opiniei publice in el. Invocarea unui interes superior al statului pentru a bloca accesul cetatenilor la adevar si la informatii de interes public major constituie o practica specifica statelor totalitare. Singurul motiv al secretizarii il reprezinta incercarea de a musamaliza adevarul despre represiune. Cand raportul va fi desecretizat, lucru care se va intampla oricum la un moment dat, dupa demiterea doamnei Dan, opinia publica va putea descoperi ce lucruri au putut fi considerate „secrete” in regimul Dragnea-Dan”, a scris Ovidiu Raeţchi, pe Facebook.

Actualitate