Social

Magistrații, militarii și parlamentarii cu pensii speciale, singurii avantajați de noua Lege a pensiilor

În loc să repare numeroasele nedreptăți create de actuala legislație, noua Lege a pensiilor va adânci și mai mult diferențele dintre pensionarii de rând și cei ale căror venituri vor fi cu mult peste medie, contrar celor spuse de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Scris de 
 pe data 
28 august, 2018

Astfel, noua Lege nu va diminua nedreptățile create de legea curentă, ci va da posibilitatea celor cu pensii speciale să primească și pensia publică, în vreme ce pensionarii de rând vor putea cumula un singur tip de pensie.

În sistemul public de pensii o persoană poate beneficia de o singură categorie de pensie”, se arată în proiectul lansat în dezbatere publică.

Potrivit noilor prevederi, chiar dacă pensionarii de rând vor fi nevoiți să aleagă un singur tip de pensie, pensionarii favorizați precum militarii, senatorii sau deputații vor putea beneficia și de pensia publică și de cea specială, întrucât noua lege nu impune o interdicție în ceea ce privește cumularea unei pensii de serviciu cu una din sistemul public.

Din nefericire, pensionarii obișnuiți, care nu se găsesc într-o categorie încadrată cu pensie specială, vor avea de ales una dintre cele patru categorii de pensii acordate de sistemul public: pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia de invaliditate sau pensia de urmaş.

Singura excepție de la acestea categorii o reprezintă un ajutor similar pensiei de urmaș ce va putea fi cumulat cu una dintre categoriile menționate în afară de cea a pensiei de urmaș. Este vorba despre un ajutor lunar de 25% din pensia soțului decedat, aflată în plată sau cuvenită la data decesului – suma totală încasată nu trebuie să depășească 80% din salariul minim brut pe economie.

Totuși, pensionarii care solicită acest ajutor trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să fi realizat stadiul complet de cotizare, să fi împlinit vârsta standard de pensionare, să nu se fi recăsătorit după decesul soților și să fi fost căsătoriți cu aceștia cel puțin 10 ani.

Potrivit unei analize recente a Consiliului Fiscal, în ultimii 16 ani pensia medie încasată de angajaţii din Apărare, Ministerul de Interne sau SRI a crescut de circa 15 ori (2001 – 250 lei; 2017 3.750 lei), iar pensia medie a asigurării sociale de stat numai de 8 ori (2001 – 125 lei; 2017 – 1000 lei), notează adevărul.ro.

Noua Lege ar trebui să se aplice începând cu septembrie 2021, dacă va fi aprobată de Guvern şi va trece de Parlament şi preşedinte.

 

Actualitate