Lovitură pentru angajații din spitale. Ministerul le taie drastic numărul de zile de concediu. 21 de zile după 15 ani de muncă
Federația „Solidaritatea Sanitară din România” amenință cu proteste după ce Ministerul Sănătății a inițiat un proiect prin care drepturile de concediu de odihnă ale angajaților din sănătate vor fi drastic reduse. Astfel, un asistent medical cu 15 ani vechime nu va putea beneficia de mai mult de 21 de zile de odihnă.
Astfel, Ministerul Sănătății intenționează eliminarea din CCM a zilelor de concediu aferente condițiilor de muncă (acordate în prezent între 3-10 zile lucrătoare) pe motiv că nu pot fi stabilite prin negociere cu partenerii sociali, ci doar aprobate prin act unilateral de către Ministerul Sănătății (cu aviz de la MMJS) sau de către consiliile județene sau locale pentru unitățile subordonate acestora. De asemenea, Ministerul refuză introducerea unor categorii de salariați în rândul celor care beneficiază de concediu de odihnă suplimentar (COS), deși această solicitare a noastră este coerentă cu modificările legale, precum și reducerea zilelor de concediu de odihnă aferente vechimii în muncă cu până la cinci zile lucrătoare, respectiv de la 30 zile lucrătoare în prezent la maxim 25 zile lucrătoare. Nu în ultimul rând, se intenționează eliminarea zilelor de concediu de odihnă aferente vechimii în aceeași unitate, respectiv câte o zi lucrătoare pentru fiecare 5 ani de vechime în aceeaşi unitate, așa cum se acordă în prezent.
„Vă prezentăm situația drepturilor de concediu de odihnă suplimentare într-una din modalitățile în care le-am prezentat-o în mod repetat Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii: analiza comparativă între salariații din Sănătate și cei din Educație.
Ea evidențiază nedreptatea flagrantă pe care o pregătește Ministerul Sănătății pentru salariații din Sănătate invocând prevederile legale: intenționează să ia aceste drepturi ale salariaților din sănătate pe baza unei (presupuse) prevederi legale, în timp ce exact aceleași drepturi (în exact același cadru legislativ) sunt acordate celor din Educație (Ministerul Muncii înregistrându-le în urmă cu câteva luni contractul colectiv de muncă în care sunt prevăzute drepturile). Problema poate fi transpusă și într-o întrebare simplă: Dacă Ministerul Muncii este același (permițând respectarea drepturilor colegilor din Educație) cui credeți că-i aparține vina? Acesta este unul dintre motivele esențiale pentru anunțarea protestelor”, anunță Federația.
De asemenea, sindicaliștii cer angajaților din Sănătate să nu se lase amăgiți de anumite drepturi de care beneficiază în prezent. „Vă recomandăm să nu vă lăsați amăgiți de faptul că unii/unele dintre dvs. aveți aceste drepturi acum, în baza Contractelor colective de muncă la nivel de unitate! Intenția Ministerului Sănătății este de a le lua de peste tot. Adică, dacă le pierdem în negocierea de la nivel de sector următorul pas va fi să încerce a le elimina și la nivelul unității.
- asistenti medicali
- spitale