Constanța

Locurile de parcare se scumpesc de la anul. Consilierul „independent” Popescu a făcut propunerea, PSD a votat bucuros

Consilierul independent Andrei Popescu, convertit brusc la pesedism după câteva zile de negocieri cu Făgădău, a propus astăzi, în cadrul ședinței de Consiliu Local Constanța majorarea taxei de parcare pentru persoanele juridice, cu aproximativ 50%, iar pentru persoanele fizice de la 185 la 200 lei pe an.

Scris de 
 pe data 
25 aprilie, 2019

Inițiativa a fost votată de consilierii PSD, independentul Popescu și consilierul Victor Constantin, exclus din PNL.

Inițial, consilierul local Andrei Popescu a vrut să facă pe deșteptul, dar nu i-a ieșit. Ba din contră. A dovedit că pe lângă faptul că are grele carențe de vorbire, nu este nici măcar consecvent. Astfel, deși a vrut să mărească taxa de parcare doar pentru persoanele fizice, s-a trezit că votează un amendament care scumpește locurile de parcare pentru toți constănțenii.

Foarte abil, primarul Decebal Făgădău i-a pus cu bucurie în brațe această măsură total nedreaptă față de constănțeni, care și așa abia mai găsesc un loc de parcare în oraș, iar dreptul asupra locului de parcare a fost restrâns doar pentru intervalul 17.00 – 08.00.

 

 

Actualitate